Brandon Bays – Calatoria


– Veniti pe marginea prapastiei, a spus el.
– Nu putem, Invatatorule, caci ne este frica.
– Veniti pe marginea prapastiei, a spus el.
– Nu putem, Invatatorule, caci ne este frica.
– Veniti pe marginea prapastiei, a spus el.
Ei au venit.
El i-a impins…
Iar ei au inceput sa zboare.
Am auzit odata o legenda care spunea ca noi ne nastem in aceasta viata ca niste diamante perfect pure, fara nicio zgarietura si fara niciun defect. Pe masura ce trecem prin diferite incercari si greutati specifice vietii, stralucirea noastra interioara devine din ce in ce mai palida, fiind ascunsa sub un strat de noroi.
Daca suntem foarte norocosi, viata ne ofera un dar, un “apel la trezire”. Uneori, din varii motive, noi putem strapunge stratul exterior al invelisului dur pe care ni l-am creat in jurul nostru, apoi si celelalte straturi de noroi, si putem surprinde un crampei din adevarata noastra stralucire interioara.
Daca suntem si mai norocosi, noi ne putem petrece tot restul vietii intr-o calatorie de intoarcere acasa, in acest tinut al frumusetii si libertatii absolute.
..celulele ficatului au nevoie de sase saptamani pentru a se regenera, in timp ce cele ale pielii au nevoie de numai trei-patru saptamani. Deepak a continuat afirmand ca noi ne schimbam captuseala stomacului in numai patru zile, si inca si mai uimitor, celulele ochilor nostri se schimba in intregime in numai doua zile. Daca ne putem schimba celulele ficatului la fiecare sase saptamani, cum se explica faptul ca daca ne imbolnavim de cancer la ficat in ianuarie, noi continuam sa suferim de aceeasi boala si in iunie? Teoretic vorbind, ficatul ar trebui sa se regenereze singur in acest interval de timp. Celulele sale ar trebui complet schimbate. Chopra a continuat explicand faptul ca in interiorul celulelor noastre sunt stocate vechile noastre amintiri, pe care el le numea “amintiri-fantoma”. Acestea reprezinta principala cauza a bolilor noastre degenerative. Inainte ca o celula sa moara, ea isi transmite memoria noii celule care se naste, iar tiparul bolii continua in acest fel.
Sufletul isi alege anumite momente in care isi reveleaza dimensiunea nemarginita, dar cum putem intra in contact cu el atunci cand dorim, si cum i-as putea ajuta eu pe oameni sa sustina aceasta experienta o perioada suficient de lunga de timp pentru a-si putea declansa procesul de vindecare? Cum pot fi oamenii ajutati sa experimenteze direct aceasta nemarginire, aceasta stare de pace, aceasta iubire eterna? Cum pot fi ei ajutati sa descopere singuri ca aceasta a fost dintotdeauna si va ramane de-a pururi realitatea sinelui lor, identitatea lor reala, esenta lor, nucleul central al fiintei lor? Cum le-as putea explica eu ca acest sine „real” nu se reveleaza decat atunci cand mintea ganditoare tace?
Cum sa-i ajuti pe oameni sa inteleaga ca nu trebuie sa caute ajutor in alta parte, in exteriorul lor? Ca aceasta putere, aceasta constiinta, aceasta prezenta plina de iubire, aceasta unitate in multiplicitate, tacuta si atat de plenar constienta de sine – reprezinta adevarata lor natura? Cum i-as putea ajuta eu sa isi descopere aceasta esenta pe care numai ei si-o pot descoperi si pe care nu o pot experimenta decat personal?
Participam atunci la un curs tinut de o instructoare spirituala. In timpul unei sedinte de intrebari si raspunsuri, un cursant din sala a pus urmatoarea intrebare: “Ce trebuie sa fac daca simt o emotie foarte intensa? Cum imi pot gasi pacea interioara in aceste conditii?
Instructoarea i-a raspuns: “Nu te misca. Scufunda-te in totalitate in emotia ta si fii constient de ea. Intampin-o cu bucurie. Daca este o emotie negativa, nu fugi de ea. Nu alerga la frigider pentru a manca ceva, astfel incat sa o acoperi prin senzatiile tale fizice. Nu da drumul la televizor pentru a-ti distra mintea si a o face sa uite de ea. Nu-ti suna la telefon prietenii pentru a-i dispersa energia vorbind despre ea. Pur si simplu, opreste-te si simte-o. Accept-o in momentul present. Daca nu vei incerca sa fugi sau sa uiti de ea, ori inca si mai rau, sa i-o pasezi altcuiva, vei descoperi chiar in esenta ei starea de pace interioara. De aceea, daca simti o emotie puternica, las-o sa se manifeste si constientizeaz-o. NU TE MISCA. Accept-o.”
Calea iubirii nu este
Un argument subtil.
Poarta care conduce catre ea este devastarea.
Pasarile fac cercuri mari pe cer, bucurandu-se de libertatea lor.
Cum reusesc sa zboare?
Ele cad, si cazand,
Capata aripi. (Kabir)
In interiorul oricarei emotii se afla starea cea mai profunda de pace.
Nu mai simteam nevoia sa ii slujesc pe ceilalti pentru a primi in schimb iubirea, si aprecierea lor. De ce as mai fi cautat iubirea in ceilalti, dup ace am realizat ca aceasta iubire sunt chiar eu?
Imi era greu chiar si sa accept cadourile materiale pe care mi le faceau din cand in cand cei dragi. Mi se parea mult mai reconfortant sa le daruiesc eu lor.
In prezenta adevaratei iubiri nu conteaza daca daruiesti sau primesti, caci totul curge in acelasi flux natural, care este la fel de frumos indiferent de directia in care curge.Ca sa fiu si mai precisa, nici macar nu mai poti vorbi de daruire sau de primire, ci mai degraba de actiune executanta in prezenta iubirii.
Desi experienta sinelui sau era una profunda, stiam ca nu era suficienta. Nancy trebuia sa isi prelucreze amintirea care i-a venit spontan in minte in timpul procesului. In cazul meu, tumoarea a disparut nu pentru ca aveam acces la sufletul meu, ci pentru ca am descoperit problema care statea la baza ei si am rezolvat-o pentru totdeauna, punand astfel capat intregii povesti. Desi sinele nostru etern si nelimitat este intr-adevar imens, el nu reprezinta inca imaginea de ansamblu a realitatii. Cum puteam face ca inţelepciunea nascuta din aceasta stare nesfarsita de pace sa se adreseze diferitelor straturi emoţionale prin care a trecut Nancy, transmitandu-se amintirii (traumatizante din copilarie) care i-a aparut in minte? Nevenindu-mi alta idee, i-am spus lui Nancy sa se adreseze din perspectiva acestei stari de pace diferitelor nivele emoţionale prin care a trecut. „Daca aceasta stare de pace, de iubire, de eternitate, ar avea ceva de spus stratului anterior, cel al bucuriei, ce i-ar spune?” am intrebat-o eu. Cand Nancy a inceput sa vorbeasca, mi-am pus creionul jos, uluita de întelepciunea care emana din ea. Mi-a spus: „Eu sunt bucurie! Bucuria este de-a pururi esenta mea. Tot ce trebuie sa fac este sa imi focalizez atentia asupra ei, iar ea va aparea instantaneu”. Nu am mai auzit-o niciodata pana atunci pe Nancy vorbind in cuvinte atat de simple si de expresive. Era ca si cum adevarul insusi ar fi vorbit prin ea. I-am pus aceeasi intrebare pentru stratul emotional urmator, si din nou, ceea ce a spus a fost atat de inspirat incat mi-au dat lacrimile. Am continuat astfel, strat dupa strat, lasand intelepciunea ei primordiala sa se adreseze tuturor nivelelor sale emotionale.”
Intotdeauna ma uimeste sa constat cum repetam noi aceleasi scenarii, cu oameni diferiti si in conjuncturi diferite, pornind de la o singura convingere interioara gresita. Jocul este acelasi, numai jucatorii difera! Si totusi, noi nu reusim sa ne rezolvam problema sau sa ne invatam lectia, ci continuam sa reiteram la infinit acelasi tipar negativ!
Am auzit odata un maestru spiritual spunand: „Daca faci un singur pas catre Gratie, aceasta va face o mie de pasi catre tine” Aceasta afirmatie mi se pare cu deosebire adevarata in cazul procesului de vindecare. Intelepciunea corpului de-abia asteapta sa ne ajute sa ne eliberam de vechile noastre probleme. Este suficient ca noi sa facem un mic efort pentru ca ea sa faca tot restul.”
“Pentru a ajunge la inima unei probleme emotionale, noi trebuie sa ajungem mai intai de toate la inima propriei noastre fiinte, descoperind astfel cine suntem cu adevarat. Odata ce intram in contact cu esenta noastra, intelepciunea ei ne poate conduce pas cu pas catre descoperirea amintirilor emotionale ingropate in celulele corpului nostru. Numai in acest fel putem ajunge noi la cauza ultima a problemei cu care ne confruntam, eliberandu-ne astfel pentru totdeauna de ea.”
Fusese diagnosticata cu o tumoare uterina de marimea unui grepfrut si desi avea peste 60 de ani, nu credea in proverbul : „Cainele batran nu mai invata trucuri noi”. Era dispusa sa incerce orice metoda care ar fi putut-o ajuta sa se vindece.
Daca nu stiu din experienta directa ca o afirmatie este adevarata, nu o consider decat o suma de cuvinte.
Noi ne putem linisti mintea astfel inca aceasta sa devina ca apa unui lac, in care ceilalti oameni isi pot privi chipul reflectat, traind pentru o clipa o viata mai intensa si mai limpede, datorita linistii noastre.
Chiar cand suntem pe punctul de a ne elibera, ceva din interiorul nostru ne opreste. In acest fel, ne blocam si ne intoarcem la vechile noastre obisnuinte. Cu totii ne temem de necunoscut si suntem dispusi sa il evitam cu orice pret, chiar cu riscul de a nu ne elibera niciodata de vechile noastre suferinte.
Incapatanarea nu este intotdeauna un lucru rau in sine. Ea dovedeste o vointa puternica.
Convingerea mea este ca daca iti traiesti viata ca pe o expresie a sinelui tau real, a sufletului tau, este imposibil sa te imbolnavesti.
Trupul este templul sufletului.
Daca nu iti intinzi aripile, nu ajuti cu nimic aceasta lume. Reducerea propriilor puteri, pentru ca cei din jur sa nu se simta stanjeniti in preajma ta, nu reprezinta in niciun caz un act de noblete. Menirea noastra este sa stralucim in toata plenitudinea noastra, asa cum fac in mod natural copiii…Daca vom lasa lumina din interiorul nostru sa straluceasca, noi le vom permite si celorlalti oameni sa faca acelasi lucru. Daca ne vom elibera de propria noastra teama, noi ii vom ajuta si pe ceilalti sa se elibereze de teama lor.
La fel ca si mine, stie si el ca iubirea nu poate fi daruita sau primita, intrucat noi suntem deja una cu ea. Si totusi, este o mare desfatare sa te bucuri de viata impreuna cu o alta persoana in mijlocul acestui ocean de iubire.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s