O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceeasi femeie care nu m-a iubit
Fac zero
(Marin Sorescu – Contabilitate)
Ne bucuram de privilegii la care strabunicile noastre nici nu visau, dar suntem mai tematoare decat erau ele, in lumea lor stramta, cu iubiri disciplinate. Avem drept de vot, putem deveni femei de afaceri sau cosmonauti si ne putem indragosti de vecinul de scara, de colegul de birou sau chiar de cineva din celalalt colt al planetei. Ne poticnim insa in dileme vechi de cand lumea.
Barbatul pe care-l iubesc este cine este, nu cine mi-as dori eu sa fie.
In preajma Zilei Indragostitilor, dragostea devine un tel contracronometru, dar si un pretext de bilant. Inainte sa te-apuci sa cauti fericirea, ar fi bine sa privesti putin in urma ta.
..daca vrei sa tii minte pentru totdeauna un anumit moment, da-te cu un parfum nou cu acea ocazie.
Cele mai dureroase esecuri sunt cele care pornesc din credinta ca putem pasi pe apa in numele iubirii, iar oceanul se casca sa ne inghita tocmai cand ne facuseram curaj. Dar ele sunt, insa, cele mai “valoroase” dureri ale vietii.
In diferite momente ale vietii, te poti gasi pe o banca din parc, intr-o cafenea sau in fata unei vitrine cu briose, doar tu.. cu o inima franta. Si nu exista loc mai bun pentru a intelege, cu adevarat, cat de puternica esti. Chiar daca revelatia vine mai tarziu, odata cu trecerea timpului.
Daca suntem inteligente, vom sti mereu calea spre trecutul care ne-a ranit si nu ne vom feri sa pasim pe ea, cu fruntea sus si nu fara a strange putin din dinti, intemeind alte amintiri, care sa le stearga pe cele vechi si dureroase.
Pentru cine nu a incercat niciodata sa-si adune ideile intr-un punct fix cand are o inima facuta tandari, ambitia este la fel de desarta precum uitatul in soare fara sa-ti dea lacrimile. La apusul unei iubiri, fluturii din stomac, acea neliniste de indragostita naiva, se muta imprejurul tau si-ti trezesc, la fiecare pas, furnicaturi pe tot corpul.
Nu intelesesem mare lucru din film, dar ma urmarisera obsedant doua scene: “Voi sparge doua dintre figurinele de portelan desenat cu creta, iar daca-mi demonstrezi ca esti suficient de stoica si nu plangi, ma opresc si nu ti le mai sparg si pe celelalte.” Cum obiectele de portelan erau singura ei avutie, tanara nu-si poate inghiti lacrimile vazandu-le pe primele doua sfaramate fara mila. Ii sunt executate deci si celelalte.
In final, filmul rastoarna de-a-ndoaselea filozofia iertarii si arata brutalitatea cu care umbla viata prin sufletele oamenilor, schimbandu-i pentru totdeauna. In casa aceea e o femeie cu trei copii”, isi rosteste protagonista ultima replica. “Ucide-l pe primul si spune-i mamei ca, daca e suficient de stoica sa nu planga, te opresti”….La mult timp dupa, l-am inteles dincolo de invelisul de absurditate voita: uneori, mediul reuseste sa ne perverteasca suficient, pentru a deveni una cu el, transformandu-ne din victime in calaii altora asemeni noua.
Cand te gandesti la prezent, nu-ti mai ramane timp sa retraiesti la nesfarsit trecutul si sa-ti pui intrebari fara rost. Minima sansa de a nu ajunge sa-l repeti.
Ce ramane cand dai la o parte toata poleiala fabricata special pentru “cea mai frumoasa zi din viata”?
..paradoxal, in momentele importante din viata mea am facut doar strictul necesar de poze. Am preferat sa inmagazinez in suflet senzatiile, emotia, modul in care cadea lumina, felul in care se misca o rochie in jurul gleznelor mele, mirosul de tei din fata casei, privirea admirativa a unui om drag.
Cand inima celui pe care-l iubesti seamana cu un tabel aglomerat inseamna ca a venit momentul sa schimbi foaia.
Prin ironia proportionalitatii inverse, cu cat iubeam mai mult o persoana, cu atat mai sarace si mai faramitate erau orele din viata ei pe care le aveam puse deoparte.
Cand iti construiesti existenta lasand un spatiu gol in miezul ei pentru “cineva” care nu e dispus sa-ti acorde niciun amarat de taburet in incaperile vietii lui, ajungi sa ramai doar tu si golul. Timpul mi-a disciplinat insa nerabdarea. M-a lecuit de apetitul gurmand al fetelor singure pentru clipe razlete care sa umple goluri existentiale si de tentatia perversa a “mai bine decat nimic”-ului, care ne sorteste unor relatii de-a pururi mediocre.
Timpul inseamna, in cele din urma, dragoste si este supremul cadou al zilelor noastre, mai pretios decat orice bijuterie sau declaratie pompoasa de iubire.
Mi-am luat un unel…mare cat dezamagirea mea. Uneori, cele mai crunte gripe sufletesti nu se tamaduiesc cu ceai cald, ci cu un dus rece.
Prea inadins, ori de cate ori reuseam sa mimez o stare vag vecina cu linistea sufleteasca, venea el si dadea muzica la maximum, instalandu-se din nou, comod si zgomotos, in toate incaperile inimii mele. Ma cauta, imi dadea e-mailuri si sms-uri, fara sa-si puna vreodata inima pe tava, insa reusind mereu sa trezeasca in mine nostalgia stupida a lui “si daca totusi..” Cu cat trecea mai mult timp peste dansul nostru impleticit – de tip un pas in fata, zece inapoi -, cu atat deveneam mai convinsa de predestinarea lui. Ce alt motiv ar fi avut destinul sa orchestreze o asemenea tatonare fara rost, in afara de faptul ca mie si lui ne era dat, printr-un scenariu mai presus de stangacia noastra, sa imbatranim impreuna?
Ceea ce pentru noi pare un ac cu gamalie, pentru altcineva poate fi axul in care sta infipt pamantul.
Unele lucruri pe care nu le-am primit, poate pur si simplu…nu ne trebuie. Unde se duc, oare, toate visurile pe care le lasam in urma?
..visurile din tinerete sunt atat de frumoase, incat, chiar daca nu se vor implini niciodata, nu poti decat sa te bucuri ca le-ai avut.
Cine pastreaza un ochi deschis spre trecut, e intelept. Cine ii pastreaza pe amandoi, e orb.
Chinezii spun ca atunci cand pastrezi in suflet un crang inverzit, o pasare cantatoare tot isi va face cuib pana la urma.
Luam cicatricile din trecut drept harta a infirmitatilor noastre sufletesti, cand, de fapt, ele ne celebreaza taria, asa cum decoratiile militare onoreaza ranile veteranilor de razboi. Te provoc sa numaram impreuna ranile tale de luptatoare.
Daca, dupa fiecare esec, inima se face tot mai mica si mai mica, nu exista pericolul sa dispara de tot? Ori sa ramana doar un ciot, un apendice, ca atavism al unei functii sufletesti pe care am avut-o candva si care s-a atrofiat din neiubire?
..oamenii care izbutesc sa raspandeasca lumina peste cei din jur trebuie sa se fi aflat, candva, intr-un tunel intunecat. Intr-o bezna atat de densa si de grea, incat singura lumina pe care o puteau gasi era cea dinauntrul lor. O lumina care, chiar si dupa iesirea din intuneric, ramane suficient de puternica pentru a-i calauzi si pe altii.
Intr-adevar, organismul are mecaniste de aparare, o forma de anticorpi pentru suferintele din dragoste. Cand se stinge lumina din jurul nostru, se aprinde un felinar de veghe in adancul sufletului.
..nu poti sa aspiri sa devii un artist sau un maestru adevarat pana cand nu ti se frange inima…
Doamne, da-mi multa rabdare sa astept. Si da-mi-o chiar acum!
Suferinta nu vine din dorinta noastra arzatoare de a avea ceva, ci din atasamentul nostru fata de acea dorinta. (Dalai Lama)
..cand planuiesti sa stai in umbra, nu te mira ca ti se face frig si soarele nu rasare niciodata pentru tine.
Orice dragoste ce nu e extraordina este, pur si simplu, pierdere de vreme. Cine a nascocit acest principiu nu stia ca fericirile marunte se ascund in anticamera marilor iubiri.
Nu cumva cea mai scurta cale spre mediocritate este sa privesti dragostea ca pe celebrul joc cu scaunele, traind cu teama ca atunci cand se opreste muzica si se stinge lumina, vei fi singurul care nu are unde sa se aseze? Realitatea este ca dansul, muzica, ritmul…nu-ti mai procura nicio placere, cand te gandesti doar la acel nefericit de scaun.
Iubirea era echivalentul unui limbaj al semnelor, pe care oricine-l poate talmaci, in timp ce metafora cea mai apropiata pentru un mariaj era un teanc de hartii.
De ce este punctul cel mai trist semn de punctuatie?
Stiu ca nu primesc niciodata mai mult decat pot sa duc, dar uneori as vrea ca Cel-de-Sus sa nu aiba chiar atat de multa incredere in mine.
Uneori, e mai greu sa inveti sa fii fericit dupa ce ai invatat sa fii puternic.
Uneori, avem impresia ca propria nefericire ne da dreptul sa fim rai si cinici cu altii.
Uneori, seninatatea cu care ne mint barbatii nu este egalata decat de cea cu care ne amagim singure.
A fi necesar nu inseamna a fi iubit.
Bine-ati venit in muzeul iubirilor trecute! In vitrina din stanga se afla galeria fostelor dumneavoastra iubiri. In caz de maxima singuratate, spargeti geamul!
Nu trebuie sa te impacientezi cand increderea ta in dragoste da semne de subrezire. Poate, pur si simplu, asteptarile pe care le aveai…ti-au ramas mici.
Ce faci cand afli ca marea iubire a vietii tale te iubeste pentru ca semeni cu marea iubire a vietii lui?
Cele trei lucruri pe care nu am fi dispusi sa le rostim niciodata cu voce tare ne reprezinta mai mult decat zece pagini de biografie.
Nu degeaba se spune ca trebuie sa fii bun cu fiecare dintre oamenii pe care-i cunosti. Fiecare dintre ei ar putea duce, nevazut si nestiut de nimeni o lupta infinit mai grea decat tine.
Fericirea nu e retroactiva, iar amintirea ei ne poate cufunda in cea mai neagra disperare.
Eforturile noastre le merita doar cei care se incapataneaza sa ne iubeasca si in ciuda lor.
Sunt precum melcul: oriunde as fi, imi port lumea cu mine, iar bagajele mele de emotii si de griji nu raman niciodata in hol. Le tarasc cu mine, le inghesui sub scaun, langa scaun, asez cescuta de cafea pe ele, dar, orice-ar fi, nu pot sa le stiu prea departe.
Adevarata noastra varsta nu se masoara in ani, ci in lucrurile cu care suntem dispuse sa ne resemnam.
Iubirile noastre au mai putin de-a face cu cine este cel de langa noi si mai mult cu cine suntem noi cand stam la bratului lui.
De multe ori, aflata la rascrucea dintre imaginea mea despre o iubire si sansa de a trai iubirea insasi, am ales, si eu, sa raman cu gandul. Cu iluzia.
De ce “mi-e dor de tine” este noul “te iubesc”..
Singuratatile mari preschimba maruntisurile in miracole: o strangere de mana devine punctul central al unei zile mohorate; o privire cu subinteles ne hraneste sufletul cel putin o saptamana; un sarut al unei persoane care inseamna ceva pentru noi merita o liniuta pe lista lucrurilor memorabile intr-o luna.
..cu cat timpul rasneste mai mult in gol, cu atat savuram mai gurmand fiecare gest de iubire si suntem dispusi sa ne multumim cu tot mai putin, spre deloc.
Uneori cele mai mari depresii le traim fugind dupa fericire.
Tocmai de aceea, pentru oamenii singuri, “mi-e dor de tine” este suprema declaratie de dragoste.
Cand traiesti dorul intens, ca o vijelie ce rade totul in cale, recunoasterea lui echivaleaza cu o dezgolire: nu ne este niciodata dor decat de oamenii si de lucrurile pe care le iubim si a caror absenta ne trezeste un sentiment nedefinit de lipsa.
..mi-am dat seama ca, uneori, o prajitura savurata incet si un soare de dupa-amiaza iti pot umple o ora din viata mai bine decat orice simulacru de companie.
Cand te simti pierduta intr-o mare de oameni si de iubiri, fara sa-ti gasesti cu adevarat locul, inseamna doar ca n-ai ajuns inca… acasa.
..am invatat sa-mi evaluez relatiile in functie de sentimentul de familiaritate pe care mi-l dadea prezenta celui de langa mine, de senzatia de acasa pe care mi-o procura in orice moment patratelul de asfalt care ne cuprindea pe noi doi.
In fiecare dintre noi, femeile, se ascunde o calatoare care sta cuminte pe valiza ei si asteapta. Pe cineva din trecutul pe care nu-l poate uita sau din viitorul pe care inca nu-l cunoaste, dar il spera.
Realitatea e ca nu stii niciodata de unde vine dragostea. Poate sa vina de departe sau de peste umarul tau.
- reverie pe hartie - 