Nicholas Sparks – Jurnalul unei iubiri


Soarele a rasarit si eu stau langa o fereastra aburita de suflarea unei vieti trecute.

Nu sunt un om deosebit; sunt sigur de asta. Sunt un om normal, cu ganduri normale, care a dus o viata normala. Nu mi s-a ridicat niciun monument si numele meu va fi in curand dat uitarii, dar am iubit pe cineva din toata inima si cu tot sufletul meu, iar pentru mine asta a fost suficient.

Omul se poate obisnui cu orice, daca i se lasa suficient timp.

Te-am tot urmarit muncind zi si noapte si trudesti atata incat abia mai ai timp sa-ti tragi sufletul. Oamenii fac asta din trei motive. Ori sunt nebuni, ori prosti, ori incearca sa uite ceva.

-As vrea sa-ti pot oferi ceea ce cauti, dar nu stiu ce cauti tu de fapt. Ai in tine ceva ce ascunzi de toata lumea, inclusiv de mine. E ca si cum n-am fi impreuna cu adevarat. Te gandesti la altcineva.
El incercase sa nege, dar ea nu-l crezuse.
– Sunt femeie, simt lucrurile astea. Cateodata cand ma privesti, imi dau seama ca, de fapt, tu vezi pe altcineva. E ca si cum ai astepta-o sa apara din senin si sa te scape de toate astea…

-Allie, daca esti fericita si il iubesti, n-o sa incerc sa te opresc sa te intorci la el. Dar daca undeva, in sufletul tau, exista o urma de indoiala, atunci n-o face. Sunt unele lucruri in care nu isi au rostul jumatatile de masura.

Sunt sigura ca tu crezi ca nu inteleg prin ce treci, dar sa stii ca te inteleg. Doar ca uneori viitorul ne este dictat de ceea ce suntem, nu de ceea ce vrem noi sa fim.

Poezia nu fusese scrisa ca sa fie analizata; era destinata sa inspire fara ajutorul ratiunii, sa emotioneze fara ajutorul intelegerii.

Despartirea ne doare atat de tare pentru ca sufletele noastre sunt ingemanate. Poate ca asa au fost intotdeauna si vor mai fi. Poate ca inainte de aceasta viata am mai trait o mie de vieti impreuna si in fiecare dintre ele ne-am intalnit. Si poate de fiecare data am fost despartiti din aceleasi motive. Asta inseamna ca acest ramas-bun este si pentru cei zece mii de ani, dar el reprezinta in acelasi timp un preludiu la ceea ce va urma.
Si stiu ca mi-am petrecut fiecare viata inainte de aceasta, cautand. Nu pe cineva ca tine, ci chiar pe tine, pentru ca sufletele noastre trebuie sa fie pentru vecie impreuna. Si pe urma, pentru un motiv pe care nici unul din noi nu-l intelege, am fost siliti sa ne luam la revedere.
Mi-ar placea sa-ti pot spune ca totul se va rezolva si promit sa fac tot ce-mi sta in puteri. Dar daca n-o sa ne mai intalnim niciodata si aceasta este intr-adevar o despartire, stiu ca ne vom mai vedea din nou intr-o alta viata. O sa ne regasim si poate ca destinul ce ne e scris se va schimba si n-o sa ne iubim numai in acea viata, ne vom iubi si pentru vietile care au trecut.

Raspunsul e ca vreau doua lucruri. In primul rand, te vreau pe tine. Vreau sa fim impreuna. Te iubesc si te-am iubit intotdeauna… Dar mai vreau si ca totul sa se termine cu bine, fara ca nimeni sa sufere. Si stiu ca, daca as ramane aici, as rani multi oameni. Mai ales pe Lon. N-am mintit cand ti-am spus ca-l iubesc. Nu-mi trezeste aceleasi sentimente ca tine, dar tin la el si n-ar fi cinstit.

Acum ne-am maturizat, putem sa facem alegerea pe care n-am facut-o atunci. Suntem facuti sa fim impreuna. Am fost dintotdeauna. Veni langa ea si-i inconjura umerii cu bratul. Nu vreau sa-mi petrec restul vietii gandindu-ma la tine si visand la ce ar fi putut sa fie. Ramai cu mine!

N-am sa fiu niciodata fericit stiind ca tu esti a altcuiva. O parte din mine ar muri. Ceea ce avem noi e un lucru prea rar. E prea frumos ca sa-l pierdem.

Draga mea Allie,
Nu stiu ce sa mai spun decat ca asta-noapte n-am putut sa dorm stiind ca totul s-a sfarsit intre noi. Pentru mine, este un sentiment nou, unul la care nu ma asteptam, dar privind inapoi, cred ca nu s-ar fi putut termina altfel.
Noi doi eram diferiti. Veneam din lumi diferite si totusi tu mi-ai aratat ce inseamna dragostea, cum e sa tii la cineva si astfel am devenit un om mai bun. Nu vreau sa uiti asta niciodata.
Nu sunt suparat pentru tot ceea ce s-a intamplat. Dimpotriva. Stiu sigur ca tot ceea ce a fost intre noi a fost adevarat si ma bucur ca am putut fi impreuna chiar si pentru putin timp. Si daca in viitor, candva, ne vom intalni si fiecare vom avea viata noastra, iti voi zambi bucuros si-ti voi aminti cum ne-am petrecut vara sub copaci, invatand unul de la altul si indragostindu-ne. Si poate, pentru o clipa, si tu vei simti asta, si vei zambi, si te vei bucura de amintirile pe care le vom imparti intotdeauna.
Te iubesc, Allie

Ma intreb ce-ar zice tata despre viata mea si ce ar fi facut el daca ar fi fost in locul meu. Nu l-am vazut de cincizeci de ani si din el n-a mai ramas acum decat o umbra in gandurile mele. Nu mi-l mai pot imagina foarte clar, chipul lui e intunecat de parca din spatele lui ar straluci o lumina. Am o singura fotografie de-a lui, dar si aceasta s-a ingalbenit. Peste inca zece ani, o sa dispara de tot, asa cum voi disparea si eu, si amintirea lui va fi stearsa asemenea unui rand scris pe nisip. …Sunt momente cand stau si ma intreb unde a disparut totul.

..si mie imi revenea in minte cuvantul “Alzheimer”. pe masura ce lacrimile incepusera sa curga.Este o boala searbada, la fel de lipsita de viata ca si desertul. Fura inimi, suflete si amintiri.

Nici un om care se ineaca nu stie care picatura de apa i-a luat ultima suflare..

O privesc acum pe Allie si imi dau seama ca niciodata n-am iubit-o mai mult, dar cand citesc aceste scrisori imi dau seama ca intotdeauna am simtit asa.

Te iubesc, Allie! Sunt ceea ce sunt datorita tie. Tu esti motivatia, speranta si visul meu si, orice ni s-ar intampla in viitor, fiecare zi pe care o petrecem impreuna este cea mai frumoasa zi a vietii mele. Sunt al tau pentru totdeauna.

Cand ne va fi greu si vom fi tristi, o sa te tin in brate si o sa te alint, si o sa iau durerea ta asupra mea. Cand plangi tu, plang si eu, si cand te doare pe tine, ma doare si pe mine. Si impreuna sa incercam sa stavilim toate suvoaiele de lacrimi si toata disperarea, si vom reusi sa strabatem drumurile pline de gropi ale vietii.

Apusul, mi-am dat eu seama atunci, este numai o iluzie, pentru ca soarele este ori deasupra, ori dedesubtul orizontului. Si asta insemna ca ziua si noaptea sunt ingemanate intr-un fel in care putine lucruri sunt; nu pot exista separat si totusi nici laolalta. ” Cum ar fi, imi amintesc ca ma intrebam, sa fim vesnic impreuna si totusi despartiti pentru totdeauna?”

Acum stiu cum e sa fim zi si noapte impreuna si totusi despartiti pentru totdeauna.

Am ramas tacuti si am privit lumea din jurul nostru. Ne trebuise o viata intreaga ca sa invatam asta. Se pare ca numai batranii pot sta unul langa altul, fara sa spuna nimic si sa se simta totusi fericiti. Tinerii nerabdatori si nechibzuiti trebuie sa sparga intotdeauna tacerea. E o pierdere, pentru ca tacerea e pura. Tacerea e sfanta. Ii apropie pe oameni pentru ca numai aceia care se simt bine impreuna pot sta unul langa altul fara sa vorbeasca. Acesta este marele paradox.

A venit si apusul. Intunericul serii, asociat cu boala Alzheimer de care sufera sotia mea, este cea mai grea parte. Pentru ca atunci cand se intampla, ea dispare si uneori ma intreb daca noi o sa ne mai iubim vreodata.



Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s