Bernhard Schlink – Cititorul


Ce pline de vraja sunt perioadele de boala in copilarie si in adolescenta!

Adesea in viata am facut lucruri pentru care nu luasem nici o hotarare sau nu am facut lucrul pentru care luasem o hotarare. Indiferent care ar fi fost acela: fie ca era vorba de o femeie la care ajungeam, desi nu vroiam s-o mai vad, fie ca faceam fata de un superior o observatie care ma putea costa capul; am fumat mai departe, desi hotarasem ferm sa nu mai fumez; m-am lasat de fumat, dupa ce am ajuns la concluzia ca sunt si voi ramane fumator. Nu spun ca ratiunea si decizia n-ar fi influentat in niciun fel actiunile mele. Vreau sa spun doar ca actiunea nu reprezinta, pur si simplu, ceea ce a fost gandit si hotarat dinainte. Ea isi are propria ei sursa si inseamna in acelasi mod independent actiunea mea, asa cum independente sunt ratiunea mea si hotararea mea.

In noaptea urmatoare m-am indragostit de ea. Nu mai dormeam adanc, imi era dor de ea, o visam, credeam ca o simt, pana imi dadeam seama ca strang in brate perna sau patura. Gura ma durea de sarutari. Eram mereu excitat, dar nu vroiam sa ma satisfac singur. Nu mai voiam sa ma satisfac niciodata singur. Voiam sa fiu cu ea.

Ma indragostisem oare de ea pret al faptului ca se culcase cu mine? Pana in ziua de azi, dupa o noapte petrecuta cu o femeie se instaleaza in mine sentimentul ca am fost rasfatat si ca ar trebui sa ma revansez fata de ea, facand macar incercarea de o iubi..

De ce ma intristez atat de mult cand ma gandesc la vremea aceea? Sa fie dorul dupa fericirea trecuta?

De ce? De ce privind inapoi ni se pare ca ceea ce a fost frumos s-a spulberat pentru ca ascundea adevaruri respingatoare? Pentru ce amintirea anilor unei casnicii fericite e otravita in clipa in care afli ca celalalt a avut, in toti acesti ani, o legatura? Pentru ca nu poti fi fericit intr-o asemenea situatie? Dar ai fost fericit! Uneori nu ramai credincios amintirii unei legaturi fericite doar pentru ca sfarsitul ei a fost dureros. Pentru ca fericirea conteaza doar daca dureaza vesnic?

Oare asta ma face trist? Ravna si increderea de care eram plin pe atunci si care i-au smuls vietii o promisiune pe care n-avea cum s-o  implineasca vreodata? Descopar aceeasi ravna si aceeasi incredere pe fetele copiilor si ale adolescentilor si ii privesc cu tristetea cu care  ma gandesc la mine, cel de odinioara. Sa fie doar pur si simplu tristete? Ea sa fie aceea care ne copleseste cand, uitandu-ne in urma, amintirile frumoase se spulbera, pentru ca fericirea de care iti amintesti nu a trait numai dintr-o situatie existenta, ci si dintr-o promisiune care n-a fost implinita?

Cand zilele se lungira, citeam mai mult ca sa raman cu ea in pat la asfintit. Si cand adormea peste mine si in curte ferastraul amutea si se auzea doar mierla, iar culorile obiectelor din bucatarie ramaneau doar pete luminoase si intunecate de gri, eram pe deplin fericit.

..Dar desteptarea dintr-un cosmar nu te usureaza neaparat. Dimpotriva, te vezi confruntat cu realitatea grozaviei visate, cu adevarul ingrozitor cu care te-ai intalnit in vis.

Cat m-am bucurat de nopti! Imi inchipuiam ca ne vom iubi, vom adormi si iar ne vom trezi si ne vom iubi iar, vom adormi si iar ne vom trezi si tot asa, noapte de noapte. Dar m-am trezit doar in prima noapte, o singura data. Ea era cu spatele la mine, m-am aplecat deasupra ei si am sarutat-o si s-a intors pe spate, m-a primit in ea si m-a tinut in brate..Apoi am adormit peste ea. In noptile care au urmat, am dormit fara sa ne trezim, osteniti de pedalat, de soare, de vant. Ne iubeam dimineata.

Cearta a facut relatia noastra mai intima. Am vazut-o plangand, Hanna care putea sa planga imi era mai aproape decat Hanna care era mereu puternica. Ea incepea sa-mi arate o latura blanda, pe care n-o cunoscusem pana atunci.

De la noptile petrecute impreuna in excursia noastra, se trezea in mine in fiecare noapte dorinta s-o simt langa mine, sa ma cuibaresc langa ea, sa-mi simt burta limita de fundul ei si pieptul de spatele ei, sa-mi las bratul pe sanii ei, s-o caut noaptea si s-o gasesc, sa-mi catar un picior peste coapsele ei, sa-mi lipesc fata de umerii ei.

Stiu, neasumarea este o varianta obscura a tradarii. Din afara, nu se vede daca cineva se leapada de celalalt sau doar pastreaza discretia, menajeaza, evita unele chestiuni penibile sau neplacute. Dar cel ce nu-si asuma o stare de lucruri o stie cu precizie. Iar unei legaturi i se ia pamantul de sub picioare prin simpla neasumare, in egala masura ca si prin variantele spectaculoase ale tradarii.

Dupa ce Hanna parasise orasul, a trecut o vreme pana am incetat s-o caut peste tot cu privirea, pana cand m-am obisnuit cu faptul ca dupa-amiezele si-au pierdut conturul, pana cand, uitandu-ma la carti si deschizandu-le, nu m-am mai intrebat daca erau potrivite pentru a fi citite cuiva cu voce tare. A trecut o vreme pana trupul meu nu l-a mai dorit pe al ei; ma surprindeam uneori cum bratele si picioarele mele o cautau in somn..Imi amintesc si de orele de clasa cand nu visam decat la ea, nu ma gandeam decat la ea. Sentimentul vinei care ma chinuise in primele saptamani disparu treptat…Nu ca as fi uitat-o pe Hanna. Dar la un moment dat amintirea ei inceta sa ma mai insoteasca. Ramase in urma, cum ramane un oras cand trenul pleaca mai departe. E aici undeva in urma ta, te-ai putea intoarce sa te convingi ca exista. Dar de ce ai face-o?

O doream atat de departe de mine, atat de greu accesibila, incat sa poata ramane doar o simpla amintire, asa cum devenise si fusese ea pentru mine in ultimii ani.

Apoi mi-am amintit cum ii suflam suvitele de pe ceafa, cum ii sarutam alunita si ceafa. Dar amintirea era o simpla constatare. Nu simteam nimic.

Pentru ca in toate celelalte lucruri pe care le faceam, stateam parca alaturi de mine si priveam la mine insumi din afara, la universitate sau cand eram impreuna cu parintii si fratii, cu prietenii, relatiile mele cu ceilalti functionau, dar in launtrul meu nu participam.

Am incercat pe atunci sa vorbesc cu prietenii despre acest lucru. Imagineaza-ti ca cineva se distruge singur, cu buna stiinta, si tu l-ai putea salva – ce faci, il salvezi?

S-ar putea sa fi fost bogat in sentimente in adolescenta sau in tinerete, dar, neexprimandu-le, le-a lasat de-a lungul anilor sa se usuce si sa piara.

Cand stii ce e bine pentru celalalt, si el inchide ochii, trebuie sa incerci sa-i deschizi tu. Insa trebuie sa-i lasi lui ultimul cuvant, sa vorbesti cu el, nu pe la spatele lui, cu altcineva.

..iubirea pentru parinti este unica iubire de care nu esti responsabil.

N-am incetat niciodata sa compar intimitatea mea cu Gertrud cu aceea cu Hanna si de cate ori ne luam in brate, aveam senzatia ca ceva nu e in regula, ca nu se purta cum trebuie, ci fals, ca nu se simtea bine. Am sperat ca acest simtamant se va pierde cu vremea. Voiam sa ma eliberez de Hanna. Dar senzatia ca ceva nu se potriveste n-a pierit niciodata.

Sa te ocupi de trecut nu inseamna fuga, ci, dimpotriva, concentrare hotarata asupra prezentului si a viitorului, care este oarba la mostenirea pe care ne-a lasat-o trecutul, mostenire care si-a pus amprenta asupra noastra si cu care, vrand-nevrand, va trebui sa traim.

Pe vremuri i-am iubit mai ales mirosul. Mirosea intotdeauna a proaspat: a proaspat spalata, sau a rufe proaspete, sau a sudoare proaspata, sau a proaspat iubita.(…) Sedeam langa Hanna si miroseam o femeie batrana. Nu stiu de unde vine acest miros, pe care-l cunosc de la bunicile si matusile batrane si care atarna in caminele de batrani de peretii camerelor si a coridoarelor ca un blestem. Hanna era prea tanara pentru el.

Am avut intotdeauna sentimentul ca oricum nu ma intelege nimeni, ca nimeni nu stie cine sunt, de ce si ce m-a adus la asta. Si, vezi tu, cand nimeni nu te intelege, atunci nici nu-ti poate cere nimeni socoteala.

Privind-o indelung, parea ca din chipul ei mort, se ridica cel viu, din cel batran, chipul ei tanar. Tot asa trebuie sa li se intample, m-am gandit, si cuplurilor care sunt impreuna de o viata; pentru ea, in barbatul batran ramane cel tanar, iar pentru el, frumusetea, gratia si farmecul femeii tinere in cea imbatranita.

Dorul de Hana deveni atat de puternic, incat ma durea…M-am trezit si mi-am dat din nou seama ca Hanna era moarta. Mi-am dat seama ca dorul se agata de ea, fara sa fie, de fapt, vorba de ea. Era dorul de casa.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s