Femei care iubesc prea mult – Robin Norwood

Cand a iubi inseamna sa suferi, inseamna ca iubim prea mult. Cand aproape toate conversatiile noastre cu prietenii se invart in jurul LUI -problemele lui, gandurile lui, sentimentele lui – si aproape toate propozitiile noastre incep cu “el…”, inseamna ca il iubim prea mult.
Cand ii gasim scuze pentru indispozitiile, iritarile, indiferenta sau tacerile prelungite, punandu-le pe seama unei copilarii nefericite si incercam sa actionam ca terapeuti, inseamna ca il iubim prea mult.
Cand citim o carte de auto-ajutorare, dar subliniem toate pasajele care l-ar putea ajuta pe el, inseamna ca il iubim prea mult. Cand nu ne plac valorile lui, comportamentul si caracterul lui, dar le suportam, gandindu-ne ca, daca suntem indeajuns de atragatoare si tandre, va dori sa se schimbe de dragul nostru, inseamna ca il iubim prea mult.
Cand relatia cu el ne pericliteaza fiinta emotionala, si poate chiar sanatatea si integritatea corporala, e deja clar ca il iubim prea mult.

Daca te-ai gasit vreodata in situatia de a fi obsedata de un barbat, ai banuit probabil ca la originea acelei obsesii nu era dragostea, ci teama. Femeile care iubesc obsesiv sunt impovarate de teama – teama de singuratate, teama de a nu fi demne de iubire, teama de a nu fi ignorate, abandonate sau distruse. Ne daruim dragostea in speranta ca barbatul de care suntem obsedate ne va alunga temerile. In loc de asta, temerile si obsesiile noastre se adancesc pana intr-atat, incat dorinta de a darui dragoste pentru a primi, la randul nostru, iubire, devine izvorul de energie al vietii noastre. Si pentru ca strategia noastra nu da rezultatele scontate, ne straduim si iubim si mai mult. Iubim peste masura.

A iubi prea mult nu inseamna sa iubesti mai multi barbati, sau sa te indragostesti prea des, sau sa dai dovada de o iubire intensa si sincera pentru partener. A iubi prea mult inseamna, in realitate, sa fii obsedata de un barbat si sa numesti asta dragoste, sa lasi aceasta obsesie sa-ti controleze sentimentele si comportamentul, sa-ti dai seama ca are o influenta negativa asupra sanatatii si linistii tale si totusi sa nu te poti elibera de sub puterea ei. Inseamna sa cantaresti iubirea in functie de dimensiunea suferintei.

Cei ce sunt infometati, nu stiu ce sa cumpere.

Nevoia de afectiune poate fi si ea respinsa sau insuficient satisfacuta. Cand parintii se cearta, sau nu se inteleg bine, acorda prea putin timp si atentie copiilor. Copilul ramane cu o nevoie neimplinita, o “foame” de iubire, fara a sti insa daca sa accepte sau sa aiba incredere in dragoste si simtind ca nu o merita.

Folosim obsesia fata de barbatii pe care ii iubim pentru a evita suferinta, vidul sufletesc, teama si mania. Folosim relatiile amoroase ca pe niste droguri, ca sa evitam sa constientizam ceea ce am simti daca ne-am adanci in eul nostru interior. Cu cat mai chinuitoare e relatia cu barbatul nostru, cu atat mai intensa e distragerea atentiei noastre de la alte aspecte. O relatie cu adevarat terifianta indeplineste aceeasi functie – in cazul nostru – ca un drog foarte puternic.

Zaharul rafinat nu este un aliment, el este un drog. Nu are nicio valoare nutritiva, doar calorii inconsistente, si poate modifica sever compozitia chimica a creierului, fiind pentru multe persoane o substanta ce creeaza dependenta.

-E atat de diferit acum, cand ma intalnesc cu un barbat si ma gandesc daca eu il plac, daca eu ma simt bine cu el, daca eu cred ca e o persoana agreabila. N-am gandit niciodata asa inainte. Incercam invariabil sa-l fac sa ma placa, sa ma asigur ca se distreaza bine cu mine si sa creada ca sunt draguta. Stii, dupa ce ieseam cu cineva, nu ma intrebam niciodata daca eu vreau sa-l mai intalnesc. Eram prea preocupata sa ma gandesc daca i-am placut indeajuns pentru a-mi cere el mie sa ne intalnim din nou. Am facut totul pe dos!

Plictiseala este o senzatie pe care femeile care iubesc prea mult o traiesc deseori in prezenta unui barbat “agreabil”: nu tu clinchete de clopotei, nu tu focuri de artificii, nu tu stele cazatoare…In absenta fiorului, se simt nelinistite, nervoase si incomodate, o stare de disconfort general etichetata drept plictiseala.

Femeia care iubeste prea mult..confunda nelinistea, teama si suferinta, cu dragostea si emotia sexuala. “Golul” din stomac este pentru ea, dragoste.

Multe dintre noi au fost invatate ca o viata sexuala “implinita” inseamna dragoste “adevarata” si, viceversa, ca viata sexuala nu ar putea oferi satisfactii si impliniri, daca relatia ca un intreg nu ar fi fericita. Nimic mai putin adevarat pentru femeile care iubesc prea mult. Din cauza dinamicii care opereaza la toate nivelurile relatiilor noastre amoroase, inclusiv la nivel sexual, o relatie nesatisfacatoare poate face, in realitate, ca sexul sa fie excitant, pasional si irezistibil.

Desi dragostea nu se lasa usor definita, sunt de acord ca motivul este ca incercam in cultura noastra sa combinam intr-o singura definitie, aspecte ale dragostei care se opun si, aparent, chiar se exclud reciproc.Astfel, cu cat vorbim mai mult de dragoste, cu atat ne contrazicem mai mult, iar cand descoperim un aspect razboindu-se cu celalalt, renuntam, derutati si frustrati, si sustinem ca dragostea e prea personala, misterioasa si enigmatica pentru a o putea tinti cu precizie.
Grecii erau mai destepti. Ei foloseau doua cuvinte – eros si agape – pentru a separa cele doua modalitati total diferite de a trai ceea ce numim “dragoste”. “Eros”, se refera, desigur, la dragostea pasionala, in timp ce “agape” defineste relatia stabila si responsabila, libera de pasiune, care se stabileste intre doua persoane care tin foarte mult una la cealalta.

Femeia care iubeste prea mult simte, de obicei, o dragoste pasionala – eros- pentru barbatul insuportabil. Si intr-adevar, pasiunea infloreste in ea tocmai pentru ca el e insuportabil. Ca sa existe, pasiunea are nevoie de o lupta continua, de obstacole care se cer depasite, de dorinta frenetica de a avea mai mult decat are. Literal, pasiunea se traduce prin suferinta, si exista multe cazuri in care, cu cat suferinta e mai mare, cu atat pasiunea e mai adanca. Ardoarea intensa din relatia bazata pe dragostea pasionala nu se poate impaca cu placerile mai blande oferite de o relatie echilibrata si sigura; prin urmare, daca femeia ar primi de la obiectul dragostei ei ceea ce isi doreste cu ardoare, suferinta ar inceta, si pasiunea s-ar stinge si ea, curand. Atunci, femeia si-ar spune, probabil, ca nu mai e indragostita, pentru ca suferinta dulce-amara a pasiunii nu mai exista.

Pretul pe care-l platim pasiunii este teama; durerea si teama alimenteaza dragostea pasionala; si tot ele o pot distruge. Pretul pe care-l platim pentru o relatie echilibrata este plictiseala; siguranta si protectia cimenteaza o astfel de relatie; si tot ele o pot face rigida si anosta.

Intre “a fi iubita” si “a fi nevoie de ea” pusese semnul “egal”, asa ca atunci cand vreun barbat parea sa aiba nevoie de ea, el ii oferea, de fapt, dragoste. Nu trebuia sa fie bun, generos sau sa tina la ea. Faptul ca avea nevoie de ea era suficient pentru a starni vechile si cunoscutele ei sentimente si a aprinde, in forul ei interior, imboldul de a darui afectiune.

Nu credeam ca situatia e asa grava pentru ca aveam inca puterea s-o suport.

Cand am auzit-o pe femeia aceea, am zis tare: “Dar meriti ceva mai mult decat cel mai rau lucru pe care-l poti suporta!” Mi-am auzit, brusc, spusele si am inceput sa plang in hohote pentru ca intelesesem: la fel faceam si eu. Meritam mai mult decat durerea si frustrarea si pretul platit si haosul…imi spuneam: “Nu mai vreau sa traiesc asa!”

Daca dramele si haosul au fost constant prezente in viata noastra si daca, asa cum se intampla deseori, am fost fortati in copilarie sa ne renegam sentimentele, avem nevoia la maturitate de evenimente dramatice care sa ne trezeasca sentimentele- daca mai e ceva de trezit. Asadar, ca sa simtim ca traim, avem nevoie de sentimentul de nesiguranta, de durere, dezamagire si lupta.

Recuperarea dependentilor de relatii interumane implica primirea ajutorului dat de grupul de sprijin in invatare a doua lucruri: cum sa rupi cercul vicios si cum sa cauti sentimente de auto-apreciere si bunastare in alta parte decat la un barbat incapabil sa nutreasca aceste sentimente. Cheia este sa inveti cum sa duci o viata sanatoasa, satisfacatoare, linistita, fara a depinde, pentru a fi fericit, de altcineva.

Totul se intampla intr-un anumit context, chiar si felul in care iubim. Trebuie sa fim constienti de defectele distructive ale viziunii societale despre dragoste si sa opunem rezistenta imaturitatii superficiale si autodistructive in relatiile personale, aureolate de societate. Trebuie sa dezvoltam constient o modalitate mai deschisa si mai sincera de a ne raporta la oameni decat cea pe care o propaga mass media, vazand astfel intimitatea reala pe framantarile nelinistii.

Exista, de mult, un cliseu al psihoterapiei care spune ca oamenii se casatoresc adeseori cu persoane care seamana cu parintele cu care au avut de luptat in copilarie. Conceptul nu este foarte corect. E vorba nu atat de faptul ca perechea pe care o alegem seamana cu mama sau tatal, ci ca numai cu acesti parteneri suntem capabile sa impartasim aceleasi sentimente si sa ne confruntam cu aceleasi dificultati, cu care suntem obisnuite din copilarie; suntem in stare sa reproducem atmosfera din copilarie cu care suntem atat de familiarizate si sa facem uz de aceleasi manevre pe care le-am tot exersat. 

Cand un copil a suferit o trauma, ea va aparea recurent in jocurile lui, atata timp cat nu s-a creat senzatia ca o stapaneste. Copilul care a fost supus unei interventii chirurgicale, de exemplu, va reproduce drumul la spital in jocul cu papusile sau alte jucarii, va interpreta rolul medicului intr-un joc si rolul pacientului in altul, pana cand se diminueaza suficient de mult teama legata de eveniment. Femeile care iubesc prea mult fac, in esenta, acelasi lucru: reproduc si retraiesc relatiile nefericite ca sa le poata manevra si stapani.

Observam adesea ca dupa ce doi oameni, implicati intr-o relatie de ani de zile, se hotarasc sa se casatoreasca, relatia incepe sa schiopateze; piere interesul, moare iubirea. Acest fapt nu se explica obligatoriu prin faptul ca cei doi inceteaza sa se mai placa unul pe celalalt. Motivul e ca, prin legalizarea relatiei lor, unul sau altul, sau chiar amandoi, isi pierd capacitatea de intimitate. O relatie care lasa o poarta deschisa promite sa nu aprofundeze intimitatea. In urma casatoriei, se produce adesea o retractare emotionala, din cauza efortului partenerului de a se autoproteja.

Sotiile de detinuti reprezinta, poate, cel mai relevant exemplu de femei care iubesc prea mult. Nefiind capabile de niciun sentiment de intimitate cu un barbat, ele se multumesc, in schimb, sa traiasca o fantasma, un vis despre cat vor iubi si vor fi iubite intr-o zi cand el se va schimba si va fi disponibil. Dar ele vor vizualiza intimitatea doar in lumea lor imaginara.

In cele din urma, i-am spus ca mi se pare ca doreste sa fie in alta parte, asa ca ar face mai bine sa se mute.

Dimensiunea atitudinii mele de negare a realitatii era atat de mare, ca mi-era imposibil sa renunt la ea fara ajutor.

Multe femei fac greseala de a cauta un barbat cu care sa dezvolte o relatie fara ca, mai intai, sa stabileasca o relatie cu sine; ele trec de la un barbat la altul incercand sa afle ce le lipseste. Cautarea trebuie sa inceapa acasa, cu sine. Nimeni nu ne va iubi vreodata indeajuns ca sa ne implineasca, daca nu ne iubim pe noi insine, pentru ca incercand, cu sufletul gol, sa gasim dragostea, nu vom gasi decat un alt suflet gol. Evenimentele ce se manifesta in viata noastra nu sunt decat reflectarea forului nostru interior: ce credem despre propria noastra valoare, despre dreptul nostru la fericire, despre ce meritam in viata. Cand ne schimbam aceste pareri, se schimbă si viata noastra.

Uneori, cand ai depus eforturi imense sa mentii aparentele in exterior, e practic imposibil sa mai arati cuiva ce se petrece in sufletul tau. Iti vine greu si sa te cunosti pe tine insati.

La inceput eram asa de secatuita, ca simteam cum sufla vantul prin sufletul meu. Dar cu fiecare decizie pe care o luam in privinta mea, golul se umplea putin cate putin. A fost nevoie sa aflu cine sunt, ce imi place si ce nu, ce-mi doresc pentru mine si pentru viata mea. Nu puteam invata toate aceste lucruri daca nu eram singura, fara nimeni prin preajma care sa se gandeasca la mine si sa se ingrijeasca din pricina mea, pentru ca avand pe cineva langa mine, as fi avut tendinta sa-i organizez lui viata in loc sa-mi vad de a mea.

Acceptarea unei persoane asa cum e, fara sa incerci s-o schimbi prin incurajari, manipulari sau coercitie, este o forma superioara de iubire, dar aproape inaccesibila multora din noi. La baza tuturor eforturilor noastre de a transforma pe cineva sta un motiv egoist, convingerea ca daca el se schimba, vom fi fericite. E foarte bine sa-ti doresti sa fii fericit, dar sa plasezi sursa acestei fericiri in afara sinelui tau, in mainile altcuiva, inseamna sa eviti capacitatea si responsabilitatea de a-ti schimba viata in bine.
Ironia este ca tocmai acceptarea noastra ii da posibilitatea celuilalt sa se schimbe, daca o vrea cu adevarat. Sa aruncam o privire la ce se petrece in acest caz. Daca partenerul unei femei are, de exemplu, o problema cu impulsul de a muncii asiduu, la nesfarsit, iar ea se plange si se cearta cu el din cauza orelor nesfarsite petrecute departe de casa, care este de obicei, rezultatul?
El petrece tot atata timp – sau chiar mai mult – departe de ea, simtindu-se indreptatit sa faca astfel, ca sa scape de vesnicele ei lamentari. Cu alte cuvinte, certandu-l si lamentandu-se, incercand sa-l schimbe, ii da lui posibilitatea de a crede ca problema dintre ei nu este “patima lui pentru munca”, ci cicaleala ei.

Majoritatea avem capacitatea de a fi infinit mai fericiti si mai realizati ca indivizi, decat ne inchipuim. Adeseori, ne revendicam aceasta fericire pentru ca ne imaginam ca suntem impiedicati de purtarea “altei persoane”. Ignoram obligatia ce ne revine, de a ne dezvolta pe noi insine in timp ce facem planuri si manevre ca sa schimbam pe altcineva si ne suparam, ne descurajam si ne intristam cand eforturile noastre esueaza. Incercarea de a schimba pe cineva este frustranta si deprimanta, in timp ce exercitarea puterii ( pe care o detinem deja) de a efectua schimbarea in propria noastra viata este insufletitoare.

Cand femeia care iubeste prea mult renunta la cruciada pe care o poarta ca sa-l transforme pe barbatul din viata ei, el ramane cu libertatea de a medita la consecintele comportamentului sau. Intrucat ea nu mai e frustrata si nefericita, ci devine din ce in ce mai interesata de viata, se intensifica contrastul dintre viata ei si viata lui. El se poate decide sa lupte impotriva obsesiei sale si sa devina disponibil din punct de vedere fizic si afectiv. Sau poate nu. 

Paralela cu drogurile si reactia la abstinenta devine, din nou, relevanta. Ca sa-si evite sentimentele, femeia face, literalmente, o “fixatie” pentru un barbat si-l foloseste ca drog pentru tendinta ei evazionista. Pentru ca recuperarea sa se produca, femeia trebuie sa se lase invadata de sentimente dureroase. In aceasta etapa au nevoie de vindecare atat emotiile, cat si trupul ei. Nu e exagerata deloc comparatia acestui proces cu cel al unui dependent de heroina care renunta la drog. Teama, suferinta, neplacerea sunt proportionale, iar tentatia de a aplela la un alt barbat, la o alta “fixatie” nu este mai mica.

Ai la dispozitie mijloacele necesare obtinerii calmului, mijloace care nu au nimic de-a face cu manipularea unei persoane, ca sa faca sau sa fie cum vrei tu. Nimeni nu e obligat sa se schimbe pentru ca tu sa te simti bine.

Exista o doza de tiranie in slabiciune; moneda ei este vinovatia – valuta forte in relatiile victimei.

Va trebui sa inveti sa traiesti fara emotiile cauzate de certurile infierbantate, fara dramele care-ti mananca timpul si energia, in care esti protagonista. Nu e usor de indeplinit. Numeroasele femei care iubesc prea mult si-au ingropat sentimentele atat de adanc, ca au nevoie de senzatiile provocate de certuri, despartiri si impacari, ca sa simta ca traiesc.

Cand copilul vede ca parintele isi traieste cu bucurie viata, e ca si cum ar primi permisiunea de a face la fel, dupa cum suferinta parintelui releva copilului, ca viata nu inseamna decat suferinta.


Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s