Jurnalul Annei Frank


Hartia este mai rabdatoare decat oamenii.

Gandindu-ma ca urmeaza sa ne ascundem, am pus in geanta cele mai absurde lucruri, dar nu regret, pentru ca tin mai mult la amintiri decat la lucruri.

Nu ma potrivesc cu ei, de asta imi dau seama mai ales in ultima vreme. Ei sunt sentimentali cand sunt impreuna, iar eu prefer sa fiu asa cand sunt singura.

..ajungi sa cunosti bine oamenii abia dupa ce te-ai certat zdravan cu ei o data. Abia atunci poti sa le judeci caracterul!

In fiecare zi iau pastile cu valeriana impotriva fricii si a depresiei, dar asta nu ma fereste de o dispozitie mai jalnica ziua urmatoare. Un hohot de ras pe cinste ar ajuta mai mult decat zece pastile de valeriana, dar noi aproape am uitat sa radem. Uneori mi-e teama sa nu-mi intepeneasca fata si sa-mi apara cute in jurul gurii de-atata seriozitate.

Ratacesc dintr-o camera intr-alta, cobor si apoi urc scarile si ma simt ca o pasare cantatoare careia i s-au smuls aripile cu brutalitate si care, intr-un intuneric deplin, se izbeste in zbor de gratiile coliviei sale prea inguste. “Afara, unde-i aer si ras!” striga ceva in mine. Nici macar nu mai raspund, ma intind pe divan si dorm ca sa scurtez timpul, linistea si frica inspaimantatoare, caci sa le ucid e cu neputinta.

Uneori cred ca Dumnezeu vrea sa ma puna la incercare, acum si in viitor. Trebuie sa devin buna singura, fara exemple si fara discursuri, asta pentru ca mai tarziu sa fiu cat mai puternica.

O sa-i promit ca in ciuda a tot ce se intampla voi persevera, imi voi croi propriul drum si o sa-mi inghit lacrimile. Dar as vrea si eu sa vad rezultatele stradaniilor mele, sa fiu si eu o data incurajata de cineva care tine la mine.
Nu ma condamna, ci priveste-ma ca pe un om care, la un moment dat, nu mai poate indura!

Cand citesc o carte care ma impresioneaza, trebuie sa fac ordine temeinica in mine insami inainte de a aparea in fata celorlalti, altfel ar crede ca-mi lipseste vreo doaga.

Deodata, suntem atat de impresurati de primejdie si intuneric, incat, cautand disperati sa ne salvam, ne ciocnim unii de altii. Ne uitam toti in jos, unde oamenii se lupta unii cu altii, ne uitam in sus, unde este liniste si frumos, si, intre timp, suntem izolati de masa intunecoasa care nu ne lasa sa mergem nici in jos, nici in sus, ci sta in fata noastra ca un zid impenetrabil care vrea sa ne zdrobeasca, dar inca nu poate.

Plansul poate sa-ti aduca o mare usurare, dar numai daca ai pe cineva langa tine.

Cu toata iubirea multora din jur, un om poate sa se simta singur atunci cand nu e pentru nimeni “cel mai drag”.

As fi vrut sa-l rog: povesteste-mi ceva despre tine. Nu lua in seama limbutia mea nefasta! Mi-am dat seama insa ca-i mai usor sa-ti formulezi pentru tine astfel de rugaminti decat sa le adresezi altcuiva.

Am avut si am de furca cu starile mele sufletesti care m-au tinut cu capul sub apa si m-au facut sa vad lucrurile doar subiectiv.

In acest moment m-am trezit, simtindu-i inca obrazul lipit de al meu si privirea ochilor lui caprui patrunzand adanc in inima mea, atat de adanc, incat citisera acolo cat il iubisem si cat il mai iubeam inca.

Niciodata imaginea lui nu mi-a aparut atat de limpede. Nu-mi trebuie nici o fotografie de-a lui, il vad asa de bine,asa de bine.

Il iubeam asa de tare, incat n-am vrut sa privesc adevarul in fata si m-am tinut scai de el.

M-am privit in oglinda si am vazut ca fata mea arata altfel decat de obicei. Ochii mei au o privire asa de limpede si de profunda, obrajii mi s-au colorat in roz, ceea ce nu s-a mai intamplat de saptamani, buzele imi sunt mult mai catifelate. Arat de parca as fi fericita, insa pe chip mi se poate citi si o unda de tristete si zambetul imi dispare imediat de pe buze. Nu sunt fericita, caci stiu bine ca nu se gandeste la mine. Si totusi, totusi, ii simt permanent ochii frumosi fixandu-ma si obrazul catifelat si racoros lipit de al meu…

..oare cum sa ma eliberez de imaginea ta? Oare oricine ar veni in locul tau n-ar fi decat un simplu surogat? Te iubesc, o, cu o iubire atat de mare incat n-a mai putut creste in inima mea, ci a trebuit sa iasa la iveala si sa mi se arate, deodata, la dimensiunile ei grandioase.

Poti sa-mi spui cum se face ca toti oamenii isi ascund cu atata teama natura interioara? Cum se face ca in societate ma comport intotdeauna cu totul altfel decat ar trebui sa ma comport? De ce avem atat de putina incredere unii intr-altii?..uneori mi se pare foarte trist ca nu putem marturisii nimanui, nici macar oamenilor care ne sunt cei mai apropiati, ce avem pe suflet.

Azi-dimineata am inteles ca nu s-a schimbat nimic, dimpotriva, in timp ce am crescut si m-am maturizat, a crescut si iubirea din mine.

N-as sti sa spun cum ma simt. In anumite momente mi-e dor de liniste, in altele de un pic de amuzament. Aici ne-am pierdut obiceiul de a rade, de a rade asa, de-adevaratelea, pana nu mai putem.

Cred ca simt primavara in mine, simt desteptarea primaveri, o simt, in corpul si in sufletul meu. Trebuie sa ma stapanesc pentru a ma comporta normal, sunt intr-o confuzie totala, nu stiu ce sa citesc, ce sa scriu, ce sa fac, nu stiu decat ca mi-e dor…

Mai tarziu mi-am recapatat speranta si m-am simtit iar plina de asteptari, in timp ce inlauntrul meu lacrimile continuau sa curga.

Trageam aerul in piept, ne uitam afara si simteam ca era vorba de ceva ce nu trebuia intrerupt de cuvinte.

Cata vreme exista toate astea, mi-am zis, iar eu pot avea parte de ele, de razele astea de soare, de cerul asta fara niciun nor, n-am de ce sa fiu trista.
Pentru orice om caruia ii este frica, care e singur sau nefericit, remediul cel mai bun este in mod cert sa iasa afara, sa mearga undeva unde sa fie cu totul singur, singur cu natura, cu cerul si cu Dumnezeu. Caci atunci si numai atunci simti ca totul este cum trebuie sa fie si ca Dumnezeu vrea sa-i vada pe oameni fericiti in mijlocul naturii simple, dar frumoase.
Cata vreme toate astea exista si, fara indoiala, asa va fi mereu, stiu ca, in orice conditii, exista o consolare pentru fiecare tristete. Si cred cu fermitate ca natura poate alunga multe nenorociri.

Adorm cu imaginea lui in fata ochilor, il visez si, atunci cand ma trezesc, el inca ma priveste.

Lucrurile se transforma intr-un cosmar si de noapte, si de zi. Il vad aproape ora de ora, si nu pot ajunge la el, nu trebuie sa arat nimanui nimic, trebuie sa fiu vesela, in timp ce in mine totul e deznadejde.

Si daca te casatoresti sau nu, daca ai un copil sau nu, daca ti-ai pierdut onoarea sau nu, toate astea nu conteaza daca stii ca pentru tot restul vietii ai pe cineva langa tine care te intelege si pe care nu trebuie sa-l imparti cu nimeni!

Asta-seara, cand m-am uitat in flacara lumanarii, mi-am recapatat bucuria si linistea.

Sper mereu sa descopar ca si el ma asteapta la fel si, in sinea mea, sunt foarte incantata cand ii observ micile, sfioasele incercari.

Sfatul ei impotriva melancoliei este: “Gandeste-te la toate nenorocirile din lume si fii fericita ca nu treci tu prin ele.” Sfatul meu este: “Iesi afara, mergi pe camp, in natura si soare. Iesi afara si incearca sa gasesti fericirea in tine. Gandeste-te la tot ce-i frumos in tine si in jurul tau si fii fericita!”

Am invocat o migrena, ceea ce nu era o minciuna, fiindca aveam si o migrena..interioara!

Cand o sa ies iarasi din incalceala asta de ganduri, cand o sa-mi recapat pacea si linistea?

..trebuie sa-mi pastrez siguranta exterioara, nimeni nu trebuie sa stie ca in mine inca bantuie razboiul. Un razboi intre dorinta si ratiune. Pana acum, cea din urma a castigat, dar oare nu se va dovedi cea dintai mai puternica? Uneori ma tem de astea, alteori o doresc!

Cel mai mult imi place ca pot cel putin sa notez ce gandesc si simt, altfel cred ca m-as sufoca cu totul.

Sa fie el oare primul si singurul din lume care sa fi privit dincolo de masca mea de beton? Oare va trece curand dincolo de ea?

Desi e sambata, nu sunt agasanta. Asta pentru ca am fost la mansarda cu Peter. Am stat acolo cu ochii inchisi si am visat: a fost minunat!

Am sentimentul ca impartasim un secret. Cand se uita la mine cu ochii aia, cu surasul ala, cu clipitul ala, inlauntrul meu se aprinde o luminita. Sper ca asta va dura, ca ne va fi dat sa petrecem impreuna inca multe, multe ore frumoase.

Deocamdata asta-i tot. Nu pot face altceva decat sa ma uit la Peter, iar asta imi umple sufletul pana la refuz!

..langa o fereastra deschisa, in intuneric, doi oameni isi spun mult mai multe decat la lumina soarelui. Este mai usor si sa-ti impartasesti sentimentele in soapta decat sa le trambitezi in gura mare.

Ei nu ne-nteleg, n-ar intelege niciodata ca, pentru a fi multumiti, noua ne-ar ajunge sa fim impreuna, chiar si fara sa vorbim.

Simt atata liniste, atata siguranta cand sunt in bratele lui si visez, e asa de palpitant sa-i simt obrazul lipit de-al meu, e asa de minunat sa stiu ca cineva ma asteapta.

Ce-i mai frumos pe lume decat sa stai la o fereastra deschisa si sa privesti natura de-afara, sa asculti pasarelele ciripind, sa simti soarele pe obraji si sa tii in brate un baiat dragut? Ce sentiment de liniste si siguranta am cand ii simt bratul inlantuit in jurul meu, il stiu aproape si totusi tac; nu poate fi rau, caci linistea asta imi face bine.

Dimineata suntem normali, dupa-amiaza cam tot asa, cu unele exceptii, dar seara dorinta de peste zi, fericirea si deliciile tuturor datilor precedente redevin vii si nu mai facem altceva decat sa ne gandim unul la celalalt.

Peter mi-a atins profund inima, cum nu mi s-a mai intamplat niciodata in viata, in afara de ce-am avut parte in vis! Peter m-a tulburat, m-a intors pe dos. Nu-i normal pentru orice om ca, dupa aceea, sa aiba nevoie de liniste pentru a-si reveni sufleteste? O, Peter, ce-ai facut din mine? Ce vrei de la mine?

Dupa cucerirea mea anevoioasa, acum sunt putin deasupra situatiei, dar sa nu crezi ca iubirea mea s-a rasuflat. El e un scump, insa eu mi-am inchis repede la loc sufletul; daca el vrea acum sa sparga lacatul, ranga trebuie sa fie si mai solida!

In orice repros e si ceva adevarat.

Natura este singura care intr-adevar nu poate suporta niciun surogat!

Oamenii care au o religie pot fi fericiti pentru ca oricui ii este dat sa creada in lucruri supranaturale. Nu trebuie nici macar sa te temi ca vei fi pedepsit dupa moarte; purgatoriul, infernul si cerul sunt lucruri pe care multi nu le pot accepta, dar o religie, nu conteaza care, ii tine totusi pe oameni pe calea cea buna. Nu e vorba de frica de Dumnezeu, ci de inalta pretuire a onoarei si constiintei proprii. Ce frumosi si buni ar fi toti oamenii daca, in fiecare seara, inainte de culcare, si-ar rememora intamplarile zilei si apoi ar analiza cu atentie ce a fost bun si ce a fost rau in ce-au facut. Involuntar, incerci atunci in fiecare zi din nou sa te indrepti si, dupa o vreme, bineinteles ca progresele vor fi insemnate.

Parintii nu pot da decat sfaturi sau bune indrumari, de formarea definitiva a propriului caracter raspunde fiecare in parte.

Asta-i dificultatea timpului nostru: idealurile, visele, sperantele frumoase nici nu apuca sa apara bine, si numaidecat sunt lovite de realitatea atroce si distruse cu totul. E un mare miracol ca n-am renuntat la toate sperantele mele, caci ele par absurde si irealizabile. Cu toate astea, eu tin la ele, fiindca tot mai cred un bunatatea interioara a oamenilor.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s