Emaus – Alessandro Baricco


Asemeni iubirii imense
Imensa-i fu suferinta ( Giovanni Battista Ferrandini – Plansul Mariei- cca 1732)

Aveam cu totii saispe, saptespe ani – dar fara s-o stim cu adevarat, e singura varsta pe care ne-o putem imagina: abia daca stim ceva despre trecut.

Apoi s-a urcat pe balustrada si s-a aruncat in apa, care la ora aceea era neagra – apa raului negru.
Cineva a salvat-o.
Dar cine a inceput sa moara nu se mai opreste..

Suntem plini de cuvinte al caror adevarat inteles nu ne-a fost spus, si unul dintre ele este cuvantul durere. Un alt cuvant e moarte. Nu stim ce inseamna ele, dar le folosim, si asta e un mister.

Ne adoram parintii, pentru ca ne feresc de orice anomalie. Asa ca nu exista nici o banuiala ca ei, in primul rand ei, pot reprezenta o anomalie, o boala. Nu exista mame bolnave, ci doar obosite.Tatii nu clacheaza niciodata, sunt uneori nervosi. O anumita nefericire, pe care preferam sa n-o bagam in seama, ia din cand in cand forma unor patologii care ar avea un nume, dar in familie nu le pronuntam.

E un habitat absurd, facut din durere inabusita si cenzuri cotidiene. Dar noi nu ne putem da seama cat este de absurd pentru ca, asemenea reptilelor de mlastina, cunoastem doar lumea aceea, iar mlastina inseamna pentru noi normalitatea. De aceea suntem in stare sa metabolizam incredibile doze de nefericire confundandu-le cu desfasurarea fireasca a lucrurilor: nici macar nu ne trece prin cap ca ele ascund rani de vindecat si fracturi de consolidat.

Suflete mici – le hranim cu mari iluzii, iar la sfarsit mergem ca discipolii la Emaus, orbi, alaturi de prieteni si iubiti pe care nu-i recunoastem, increzatori intr-un Dumnezeu care nu mai stie de el insusi. De aceea cunoastem inceputul lucrurilor si apoi primim sfarsitul, dar ne lipseste mereu sufletul lor.

Totul se pretrecea foarte lent. Dar de fiecare data se petrecea ceva. Prima data cand ne-am sarutat, am vrut-o eu. Tot restul l-a vrut el. As fi putut sa ma opresc in orice moment, nu-l iubeam chiar atat de mult, as fi putut s-o fac. Am mers insa cu el pana la capat, pentru ca era neobisnuit, era spectacolul unei pierzanii. Voiam sa vad pana unde pot face dragoste oamenii lui Dumnezeu. Asa ca nu l-am salvat. N-am gasit niciodata un bun motiv ca sa-l salvez de mine.

Si, pentru ca se batusera, (…) s-au dus impreuna la munte. Asa facem noi. Cand se rupe ceva, cautam efortul si singuratatea. Atat de mare este luxul spiritual in care traim, incat, pentru a ne salva, alegem cu grija ceea ce intr-o viata normala ar fi pedeapsa si chin.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s