Dragostea e un bonsai – Alice Nastase



Undeva sub stern, pastrez cu evlavie speranta ca barbatul pe care l-am visat, perechea mea, ursitul meu, acela care sa ma faca sa ma simt si sa fiu intreaga ca luna, perfecta ca soarele, va veni sa ma ia, sa ma treaca in brate toate pragurile fericirii.


Nu cred in iubirile in care nu exista dorinta, si patima, si atractie. Mi se par ori artificiale, ori chinuite si pe duca relatiile in care cei doi se ating doar din obligatie, fie in virtutea politetii de cuplu, fie pentru ca, din cand in cand, ii oropseste si-i ajunge din urma fiziologia.

..iubirile in care cei doi nu tanjesc unul dupa celalalt, nu adorm fericiti si imbratisati, si nu se trezesc bucurandu-se ca dau, in asternut, peste trupul celuilalt, atrofiaza, incet-incet, feminitatea si masculinitatea si, in timp, mototolesc si pofta de filosofie.

Eu mi-am dorit dintotdeauna o iubire mare, in care sa fim un singur trup, acelasi suflet. Sa simtim sa ne atingem inimile atunci cand ne privim in ochi, si ca ne atingem sufletul atunci cand ne imbratisam. Sa nu mai stim unde se termina trupul unuia si incepe al celuilalt, sa ne ghicim gandurile, sa ne fie sete unul de celalalt, sa ne pese de aceleasi lucruri pe pamant, sa adormim sarutandu-ne si sa ne visam imbratisati in timp ce dormim imbratisati.

Uneori imi spun ca puterea mea nebuneasca de a ma indragosti, fara sa tin seama de circumstante concrete, palpabile si, cel mai adesea, nemiloase pentru dragostea mea, este un dar pe care l-am primit si de care ar trebui sa ma bucur. Ma invelesc in catifeaua gandului ca, astfel, mi-a fost dat sa traiesc mai multe vieti deodata- in vreme ce asa zisii norocosi, ce si-au gasit din prima iubirea cea mare, au primit la pachet, o data cu nunta, un destin modest, liniar. Faptul ca eu am sperat si-am disperat nazuind la dragostea vietii si a mortii mele de o suta de mii de ori mai mult decat orice alt pamantean imi apare, adesea, ca un miracol. Ca o sansa la bogatia sufletului. Ca un exercitiu de aprofundare a sperantei, de rezistenta a credintei.
Dar cand ma prabusesc – a cata oara? – intr-o prapastie de dor si singuratate, cand simt cum plecarea lui nepasatoare ma duce spre moarte, in vreme ce el, nestiutor si senin paseste mai departe catre o viata din care eu nu fac parte si nu voi face intreg, recunosc ca mi-as fi dorit ceva mai mult decat un sir de iubiri inventate.

In spatele fiecarei relatii de “prietenie si-atat” cu un barbat, ascund cel putin un gand amar, daca nu o intreaga poveste zvarcolita.

La capatul unei iubiri, cel suferind revendica dreptul la tacere. Cel care pleaca vesel, sau macar de buna voie, emite lesne pretentii de conciliere.

Tanjesc de-o viata ca barbatul meu sa-mi fie cel mai bun prieten. Sa nu am nevoie de alt confident decat cel in bratele caruia adorm fericita. Sa-i pot impartasi alesului inimii mele secrete pretioase, ganduri de taina, sperante indraznete. Iubitul meu sa fie prietenul meu. Dar, cel mai adesea, privesc peste umar si vad un strain care nu-mi intelege cuvantul. Si-n fiecare seara adorm tarziu, viscolit si amar, alunecand intr-un somn chinuit de ecourile unor taine pe care nu le pot rosti decat in vis.

Printr-un dresaj sustinut si istovitor, m-am invatat sa ma dezic de tot ceea ce mi-ar putea aduce lumina, placere. Stiu sa aleg si cu ochii inchisi drumul contorsionat in locul celui drept, solutia chinuitoare, in locul aceleia care mi-ar darui linistea.

Ma rostogolesc la infinit in cercul vicios al pacalelilor mele. Nu am curaj sa traiesc asa cum as vrea, de fapt, sa traiesc. Ma dezic de vietile implinite ale celor din jur intr-un mers care ma-nalta in proprii ochi, dar care ma tine pe veci departe de fericire. Detest banii care m-ar face libera, dispretuiesc frumusetea care m-as face zeita, fug de somn, de vis si de alegerea norocoasa a dragostei.Sunt prizoniera unor alegeri gresite care m-au salvat, candva, de la moarte, dar care ma tin acum departe de viata.

…daca as putea schimba ceva din trecut – desi stiu prea bine ca nu pot-, as racai din biografia mea amorurile otravite, pe cele amare, pe cele inventate, pe cele tradate. Daca as putea sa-mi iau sufletul inapoi, n-as mai iubi caraghiosii, lasii, depravatii, ratatii pe care i-am adorat, lasandu-i sa-mi pateze destinul cu nedragostea lor.

Imi promit, in fiecare zi, ca n-am sa mai iubesc decat atunci cand dragostea mea va fi mai presus de indoiala. Imi promit trist, insingurat. Imi promit mincinos.

Sunt satula sa o iau, iar si iar, de la capat. Am ostenit cazand si ridicandu-ma, inca si inca o data, in numele rolului meu de femeie puternica. Nu mai vreau sa pretind ca practic de drag genuflexiunile conturului tonic, cand, de fapt, la fiece pas, sunt pe punctul sa cad in genunchi si sa urlu.

Eu am nevoie de-atat de putin ca sa fiu fericita..De un singur barbat, dintre toti barbatii ispititori ai lumii. Ce usor, ce simplu, ce placut ar fi sa vreau mai multi! Dar mie-mi e de ajuns unul singur, care sa ma tina in brate si-n suflet. Un om care sa stie sa fie numai si numai al meu. Un barbat care sa-mi faca loc langa el nu doar in asternut, ci si-n eternitate.

Marile iubiri sunt precum rasaritul ori ploaia, precum curcubeul. Sunt ca primavara asta de dincolo de geam, care ti se arata fara s-o atingi, fara s-o chemi, stiind ca nu ai cum sa nu ii simti lumina..

Eu cea mai dependenta de dragoste dintre toti locuitorii planetei, imi port cu demnitate sevrajul. Imi pedepsesc dorinta sa stea incatusata sub coaste. Si astept, cu lasitate, un semn de dragoste mare, ca sa pot sa iubesc si eu fara teama. Sau macar un semn de iubire mica. Sau macar un semn. O batere de pleoape. Un suspin. Un gand. Ceva…

De ce putem iubi un barbat insurat? 
Pentru ca bataile inimii sunt intotdeauna mai puternice si decat fosnetul hartiilor de la starea civila, si decat zornaitul banilor. 
Pentru ca, uneori, un om insurat poate sa iubeasca pe altcineva decat partenerul lui oficial, cu mai multa daruire si cu mai multa deznadejde decat un om casatorit. 
Pentru ca inima noastra e salbatica si libera.
Pentru ca, dureros de des, casniciile sunt niste cimitire ale iubirii si toti ne dorim sa mai traim un pic, chiar si incalcand normele lumii si promisiunile facute candva…
Pentru ca dragostea pogoara din cer ca un fulger si loveste nemilos inimile in care nu mai exista iubire..
Pentru ca avem dreptul si obligatia sa fim fericiti.
Pentru ca avem o singura viata si, atunci cand nu iubim, o mie de morti.

..unde se duc iubirile in care am crezut fie si macar o secunda? Ce se alege de speranta noastra dintai? Cum de se domoleste bataia inimii? Sub imperiul carei nepasari sau dureri sau rataciri inima inceteaza dintr-o data sa cante si incepe sa ticaie banal, ca un ceasornic care nu stie sa faca altceva decat sa fata spre a ne masura destramarea?
Iubirile pe care nu le-am trait niciodata unde se duc? In tara iubirilor netraite – un fel de sanctuar care se deschide doar pentru cei norocosi, care au dreptul la a doua sansa? Dar iubirile pe care doar le-am visat ne asteapta acolo, cuminti, intr-o lume onirica, si, intr-o alta noapte cu luna ne vor da dreptul sa le visam pana la capat?

Nu avem rabdare sa ne asteptam dragostea. Crestem cu setea nebuna de a ne indragosti..Si-apoi ne indragostim orbeste, din dor nebun de dragoste, chiar daca uneori alegem la intamplare omul langa care sa ramanem.

Nu am auzit prea multi care sa-mi spuna ca s-au casatorit pentru ca nu mai puteau trai unul fara celalalt. Am intalnit foarte putini oameni care sa se declare, intr-o marturisire absolut onesta, ca s-au casatorit pentru ca simteau ca sunt una si aceeasi fiinta cu omul iubit. Pentru ca nu mai puteau de dorinta si de patima. Pentru ca orice despartire ii durea ca o pedeapsa nemeritata.

Stim ca trebuie sa vina dragostea, dar nu avem puterea s-o asteptam pe cea adevarata. Si-atunci ne cautam cu tot dinadinsul un surogat de iubire. Ne multumim cu relatii caldute, pe care le consideram mai bune ca nimic, desi in adancul inimii stim ca am facut rabat de la multe sperante. Vin apoi copiii, iar scuza ca ramanem blocati intr-o viata amortita si searbata de dragul copiilor ne fereste de pacostea de a ne cere dreptul la fericire. Si, oricat de mult ne-am visa ca, daca e sa vina peste noi o mare iubire vine ea oricum, fara sa se sperie de verighete sau conventii, de obicei nu se intampla asa. Oamenii casatoriti care se intalnesc cu alti oameni pe furis nu traiesc mari iubiri, ci amantlacuri dureroase pentru ei si pentru cei din jur.

Imi pare rau de toti anii in care am facut compromisuri. Mi-e ciuda de toate risipirile mele de pana acum. As fi vrut sa fi avut rabdare. Dar pentru ca nu mai pot schimba nimic, ii rog, pe cei care pot, sa nu-si franga aripile in vieti mintite. Sa astepte zborul cel mai inalt. Pentru ca norocul ii ajuta numai pe cei curajosi. Pentru ca dragostea vine cu adevarat doar la cei care au puterea s-o astepte.

Pentru ca, in fiecare dimineata, cand ma trezesc si imi gasesc dragostea langa mine, cand simt cum puiul de om din pantec fosneste si creste, ma cutremur de recunostinta, si de emotie, si de fericire, si multumesc, cu sufletul ingenunchiat, pentru minunea pe care mi-a fost dat s-o traiesc. Si, daca intr-adevar sunt vinovata pentru asta, daca nu era scris in destinul meu sa fiu fericita si mi-am rasturnat soarta cu rugaciunile mele, cu lacrimile mele, cu asteptarea mea inversunata, atunci imi cer inca si inca o data iertare, dar fericirea mea n-o mai dau inapoi!

Pentru ca, pe-atunci, oricat de amar mi-ar fi fost plansul de la finalul vreunei iubiri mai mult sau mai putin inchipuite, eu stiam ca voi iubi din nou. Ca, nu peste mult, vor rasari iarasi curcubeele peste inima mea.

Ne sarutam unii altora picioarele si umerii, buzele si coapsele, apasati de porunca de-a fi cat mai aproape unul de celalalt, atat de aproape, incat, de fapt, unul sa devina celalalt. Si incercam sa ne intoarcem unii in altii, sa locuim sub sternul celui iubit. Sa coboram prin crevase de sange si carne pana la inima celuilalt, pana la respiratia lui. Cautam cu trupul tot ce-am avut in suflet intr-o viata uitata, si incercam sa fim intregi. Sa fim in siguranta. Sa fim fericiti!

Casatoria este, tot mai adesea, un fel eficient de-a ne minti ca ne-am gasit iubirea. Avem impresia ca, daca asezam in forme legalizate o iubire de rand, ii vom da maretie si-o vom inobila. Si vom da un rost destinului nostru ezitant.

Vin iubirile peste noi si nu suntem in stare s-o alegem pe cea mai de pret. Privim catre alte povesti de iubire si ni se pare ca ceilalti sunt mai norocosi, ca celelalte au barbati mai buni, ca amorurile altora au mai mult inteles si mai multa lumina. Esuam dintr-o poveste in alta si parca suntem tot mai grabiti si tot mai dedulciti la renuntare.

Pentru ca exista, uneori ridicata la rang de ordonanta zeieasca, si puterea crunta de a ne minti chiar pe noi insine. De-a ne spune, cu sufletele contorsionate de singuratate, ca iubim, chiar si cand nu mai simtim niciun rest de fior. Si ca n-am iubit, n-am iubit niciodata, chiar in clipa in care inima noastra se pravaleste in hau de durere si dor, de iubire amara si fara sfarsit. 
Ne prefacem ca nu pricepem decaderea povestii noastre de dragoste, ca nu vedem ca fiinta pe care-o iubim s-a indragostit de altcineva si viseaza, noapte de noapte, vise din care noi ne-am luat talpasita de mult. Si de tot. Ne obligam sa credem ca daca numai visul lui a luat-o razna, iar trupul i-l tinem sub control, viata sub papuc, buzunarele sub perchezitie si telefonul sub urmarire, inca nu-i totul pierdut..

Acum sunt convinsa ca aceia care nu se potrivesc unul cu celalalt de la bun inceput nu vor reusi sa dreaga defectele pe care le rabda sau nu le mai rabda partenerului lor. Acum stiu si ca, atunci cand stai agatat de o relatie paguboasa, iti opresti toate sansele sa iti gasesti adevaratul suflet-pereche. Pentru ca, intre timp, mie mi-a fost dat miracolul iubirii. Barbatul pe care l-am cautat toata viata m-a cautat toata viata lui. Iar acum, dupa ce ne-am gasit, nu contenesc sa ma mir ca e desavarsit in tot si in toate. Nu incetez din uimirea ca nu vrea sa-mi schimbe nici macar defectele pe care mi le recunosc.
De cand am intalnit iubirea, predic si strig, povestesc si ii rog, in nestire, pe cei din jur: sa indrazneasca, sa spere, sa astepte, sa caute! Sa nu se multumeasca cu putin, atata timp cat pot avea totul. Dar, bineinteles, nu ma asculta nimeni… Asa cum nici eu nu am ascultat de nimic. Mergem cu totii pe drumul nefericirii gregare, pana cand ne ajunge rabdarea la limita. Durerea la sange. Si abia apoi ne hotaram daca ne resemnam sa traim in deriva pentru totdeauna sau daca avem curajul sa luam viata  de la capat, speranta de la radacina, dragostea de la inceputul cel bun.

Vulnerant omnes, ultima necat – toate ranesc, ultima ucide

Marea mea dragoste a venit sa ma caute intr-o zi in care singuratatea incepuse sa imi para dulce. Tineretea s-a revarsat din nou peste mine cand incepusem sa ii uit parfumul si gustul. Sunt azi cea mai tanara si mai implinita femeie a lumii. Port in pantec un prunc si in suflet iubire de adolescenta. Si nu ma mai grabesc nicaieri. Fericirea mea intreaga imi tine graba in frau, anii pe loc. Orele, zilele nu mai au putere asupra mea. Niciuna nu ma raneste. Niciuna nu ma mai poate ucide. Pentru ca dragostea mea, inmultita in suflete fragede, nu va mai muri niciodata.

Imi invit barbatul in cortul de panza alba pe care l-am inaltat in gradina mea cu ciresi si meri fragezi, si-l ascund acolo intre bratele mele indragostite, intre bataile inimii mele supuse. Ii spun doar lui despre copiii pe care-i vom avea impreuna, si-i povestesc cat de mult mi-as dori sa ii semene lui, sa fie frumosi la trup, nobili la suflet, inzestrati cu lumina in inima. Ii cant in soapta cantece de dragoste, il leagan sa se odihneasca, ii sarut visele, chiar si atunci cand doarme, adesea departe de mine..

Un singur lucru mi se arata, insa, tot mai greu de dus. Dupa ce el pleaca, frumusetea lumii imi devine povara. Fara el, ma doare clipa in care rasare luna si-mi aureste fereastra. Imi rascoleste tristetile mirosul de iarba cosita care-mi intra dimineata pe geam, si nu-l pot simti decat eu.

..inchid ochii si astept. Cand va veni, se va face lumina. Si intre timp, imi amintesc ca alaturi de el sunt fericita cum n-am fost niciodata. Rabd aprobarea condescendenta a celor care nu pot sa ma creada ca mi-e de ajuns sa-l vad numai din cand in cand. Si, intre timp, ma rog sa vina, sa vina din nou. Macar o data. Sa mai ramana, doar o singura data.

Dincolo de primele indragostiri, dincolo de marile sperante ale celei dintai povesti de dragoste, trecutul se pravaleste peste noi.

Ma asez cu sufletul la capat de viata, oblig nisipul clepsidrei sa curga in sus si, intr-un exercitiu rasturnat si cutremurat de emotii, ii multumesc barbatului meu pentru zecile de ani de fericire pe care mi i-a daruit din clipa intalnirii noastre. Ii multumesc ca am renascut unul langa celalalt si ca ne-am trait adevarata, nobila tinerete imbatranind impreuna. Ii multumesc ca am zamislit impreuna copiii fericirii noastre si ca nepotii ne-au gasit tot iubindu-ne. Ii multumesc ca, datorita lui, am invatat sa cred din nou in dragoste. Si am trait iubind. Si nu am mai murit niciodata.

Cand dragostea nu ma vrea si nu ma primeste, ma refugiez intre file intelepte de carte, ma ascund intre falduri metafizice. Insa de cate ori ma indragostesc, ma preschimb intr-o femeie simpla, simpla de tot. Primele semne ale indragostirii mele profunde se manifesta nu in reverii filosofice despre sensul vietii pe pamant, nu in revelatii artistice ori in puseuri de creatie durabila, ci in dorinta mea de a-i spala camasa barbatului iubit, de a-i gati mancaruri de-al caror gust as vrea sa isi  aduca aminte, de-a il primi intr-o casa primenita, mirosind a flori.
Nu stiu sa joc jocuri care sa il faca gelos. Sa ii arat ca nenumaratele oferte de mari iubiri ma asteptau pe prag, dar ca, intr-un impuls generos, i-am facut lui onoarea de a-i acorda inima mea. Eu simt ca nu exista niciun alt barbat pe pamant si ma port ca atare. Il invalui, secunda de secunda, cu dragostea mea, si-i promit ca nu il voi trada niciodata. Ca il voi sluji cu credinta pana la moartea noastra, sau, daca nu vom avea nici noroc, nici credinta, pana la moartea dragostei noastre.

…imi sarut in somn barbatul frumos si iubit pana la cer si inapoi, si ma rog sa ne fie bine fara tertipuri, fara strategii. Doar iubind, si atat…

In toate povestile de dragoste pe care le-am trait pana acum, mi-am lasat porti secrete de iesire. Iar daca a-ti pastra un as in maneca inseamna sa trisezi, atunci da, recunosc ca am jucat incorect jocul vechilor mele iubiri.

De ce, cateodata, dragostea nu e de ajuns? De ce lasam in urma mereu povesti neincheiate, iubiri incalcite care sa ne otraveasca si zilele de dincolo de evadare? De ce oamenii in toata firea mint? De ce barbatii simt nevoia sa struneasca, cu haturi taioase, intreaga relatie?

…intelegi totul in primele doua secunde…nu e nevoie decat de o zbatere de aripi a pleoapelor ca sa pricepi toate cotloanele prezentului si ale viitorului. Si eu am stiut, de atunci, dintr-o clipire, ca ma asteapta soarta de arici. Dar am uitat la urmatoarea clipire. Pentru ca el, intre timp, isi asezase palma pe sanul meu stang.

Mi-a marturisit ca nu stie sa se vindece de vini pe care nu si le mai poate lua inapoi. Si ne-am intrebat unde se duc iubirile pe care nu le-am trait, in ce se prefac adevarurile pe care nu le-am inteles.

In clipele clare, lucide, senine, as putea sa jur ca l-am uitat. Cu siguranta, chipul lui nu mi-l pot aminti. Dar in noptile mele prabusite intre insomnii si vise cu ochii arsi de luna, ma mistuie o sete cumplita de sarutul acela dorit si neintamplat. Un dor de-a mai fi macar o data, macar o secunda, intoarsa cu trupul si cu inima spre strainul meu langa care m-am simtit acasa, langa barbatul meu fara de care prin toate visele ratacesc fara rost.

Sunt subtire ca un fir de iarba atunci cand iubesc, pentru ca nu boala, ci dragostea ma tine departe de bunatatile care ingrasa. Ma dedau la mese necumpatate doar atunci cand sunt intr-o deriva a inimii si, ca sa-mi iau gandul de la nelinisti, ma refugiez, ieftin, banal, omenesc, in delicii ale stomacului meu intristat.

Fericirea mea a venit fara s-o chem, deghizata intr-o mare iubire. Si viata a luat-o de la capat, ca si cum totul pana acum n-ar fi fost decat o repetitie. La spectacolul de gala, care e prezentul, nu voi face din nou greselile de mai inainte. Traiesc, cu emotia adolescentei in fata iubirii dintai. Dorm tot mai putin si visez tot mai mult. Si, imbracata in hainele de anul trecut, sunt mai frumoasa decat am fost vreodata…Pentru ca astazi zambesc. Pentru ca m-am intors la simplitate ca si cum m-as fi intors acasa. Pentru ca abia azi, cand port cu mine toate ale mele, am inteles ca viata e un miracol.

Traim intr-o lume in care iubirile se risipesc ca fumul. In care ne indragostim de teama de a nu ramane singuri sau pentru ca ne e inima atat de pustie si de arsa de dor, incat ne mintim ca am gasit dragostea, acolo unde, de fapt, am intalnit doar un om la fel de singur ca noi. Un alt suflet dispus sa se minta si el. 

Ne traim amorurile dupa norme facute de altii , ne gasim parteneri de teama ca lumea ne va vorbi de rau sau din orgoliul ca altii ne vor invidia. Insa eu stiu, acum, ca iubirile mintite nu duc nicaieri..Neintelegerile inceputului se vor preschimba in hidre. Si nimic din ce-a fost rau – si noi am gandit ca vom drege cumva –  nu se va face mai bun. Dimpotriva.
Am crezut in marele adevar al iubirii dintru inceput. M-am avantat in dragoste cu speranta ca voi intalni eu cea mai frumoasa iubire traita candva. Apoi am abdicat. Au urmat esecurile, deznadejdile, deziluziile. Si nu am mai crezut in iubire. Dar m-am intors la credinta dintai, stiind ca e singurul adevar al iubirii pentru care merita sa traiesti si sa lupti. 
Sterg din suflet amoruri mintite, intalniri fara rost. Si va rog, pe voi cei care nu ati gasit inca dragostea cea mare, sa o asteptati. Cu inima mea plina de mare iubire, va implor sa credeti in ea. Fara sa cercetati…Sa o asteptati cu rabdare si lumina. Pentru ca ea exista. 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s