Alice Nastase – Noi suntem zeite – carte postala

Scrisori catre Bogdan
No place, no time 
Teoretic nu-ti datorez nicio explicatie. As putea sa dispar, pur si simplu, si sa te las sa te consolezi cu ideea ca am o doaga sarita. Dar, pentru ca ne leaga toate aceste saptamani in care ne-am spus adevaruri nemarturisite altora, pentru ca relatia noastra nu a fost o inventie, ci a existat intr-adevar, cu o constelatie de emotii, griji, ganduri rebele, tandre sau doar foarte amicale, ma opresc o secunda din drum si-ti explic ce s-a intamplat, pas cu pas. Ca sa nu ramai cu intrebari greu de digerat.
Eu nu urmaresc nimic subversiv, nu vreau sa te muti cu mine si nici nu sunt indragostita in taina si patimas de tine, asa cum banuiesti. Oricat de greu mi-ar fi fost, – si marturisesc ca nu mi-a fost usor, pentru ca tu si cuvintele tale ati fost bucuria nesperata a ultimelor mele saptamani…- in noaptea aceasta te-am scos din inima mea si dimineata nu te-am mai gasit nicaieri.
Nu ti-am facut niciun rau. Am intins, in vis, o mana spre tine, stiind ca e doar un vis, stiind ca e un gest dureros de inutil. Nu cred ca te-am jignit cu nimic. Daca am facut-o imi cer scuze. Oricum, ma retrag din povestea asta. Am obosit. There’s no place for us, there’s no time for us…Iti multumesc pentru tot si pentru toate.
Te imbratisez cu gandul, pentru ultima oara.
Am obosit sa ma gandesc la tine cu mult mai mult decat s-ar cuveni. Pregatesc, noapte de noapte, si zi de zi, stratageme, strategii de evadare. As vrea sa-ti spun ca m-am plictisit, ca am sa-ti fac mult rau, ca imi faci mult rau, orice, ca sa terminam cu nebunia asta, dar nu sunt capabila, neputinta mea de a renunta e drogul care ma tine in viata, fara sa-mi lase ragazul de a intreba pana cand..
Mi s-a parut ca oferta a venit prea tarziu, n-am mai avut puterea sa ma bucur si nici sa traiesc istoria, asa cum visasem..
Ma narui, surpata lent de lacrimile pe care nu le-am plans, ma ascund in gesturi pe care nu le inteleg nici eu. Si vreau sa te alung, uneori, cu atata putere, incat raman epuizata, aproape sufocata de un efort pe care nu sunt in stare sa-l sustin.
Am asezat intre mine si restul lumii atat de mult taine, incat nu mai am pretentia sa fiu inteleasa cumva.
Am senzatia ca nu fac decat rau in jurul meu si, daca nu as simti ca ma sufoc la gandul asta, ti-as spune ca nu vreau sa mai continuam in niciun fel, ca innebunesc cautand o solutie despre care eu stiu ca nu exista, dar nu am curaj sa-ti spun si tie. Mi-e foarte dor de tine.
Eu credeam ca “suntem doi, si singuri, si-n loc de inima, ne bate luna”. Credeam gresit. Te rog sa ma ierti si-ti multumesc ca mi-ai deschis ochii. N-am sa repet greseala. A fost ceva ce s-a intamplat de la sine, o postura in care am alunecat fara sa stiu cum..N-am facut intentionat.
Te imbratisez, iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine si te asigur de dragostea mea prieteneasca, chiar daca voi avea grija sa stau departe, acolo unde-mi este locul
Plecarea ta imi face bine, am senzatia ca eu raman sa te astept si asta imi usureaza propria plecare. Te sarut, te iubesc(am sters, am scris , am sters, am scris), mai vorbim de o mie de ori pana pleci, pana plec, pana vii, pana vin..
Cioco Lion
Tocmai am mancat un leu. Avea, probabil, gustul tau si l-am mancat pe nerasuflate. S-ar fi cuvenit, poate, sa-l degust mai pe indelete, dar n-am mai avut rabdare, asteptasem toata noaptea sa te trezesti si sa ma imbratisezi si n-ai facut-o, ai zambit intruna unor vise din care eu nu faceam parte. Si eu am plans si nici n-ai stiut.
Nu stiu sa ma port cu tine, nu stiu sa te pastrez, nu stiu sa te pierd…Imi spun intruna ca nu te vreau, ca nu-mi lipsesti, ca nu mi-e dor de tine, dar fac asta clipa de clipa, minut de minut, vis de vis, cu o consecventa aberanta.
Dragule, strainule, pierdutule, inventatule, intre noi nu va fi niciodata nimic, stim prea bine amandoi, ai avut dreptate cand ai spus ca avem o relatie compusa din mesaje. Asa e, nici unul dintre noi, cei intregi, cu trup si respiratie, nu exista cu adevarat pentru celalalt, nu exista decat gandurile noastre din singuratate, pe care le-am indreptat, uneori cu poezie, alteori cu drag, uneori cu patima sau doar tristete, catre celalalt. In gand, imi iau ramas bun de la tine ori de cate ori te intalnesc, si-n toate clipele mele de ragaz mi se face dor de noi, cei care nu am fost si nu vom fi niciodata.
As minti sa spun ca nu ma pot impaca cu situatia asta, dar uneori mi-e ciuda ca a fost asa si mi-e dor de noi, de tine. Dar viata mea curge oricum, ma asteapta minuni la care nu visam, traiesc revelatii nebanuite, descopar fatete stranii, uimitoare, ale iubirii.
Ne-am promis unul altuia nebunii nefacute nicicand, imbratisari cu gust de marijuana, nopti interzise inmuiate in frisca. Probabil ca ar trebui sa renunt, sa trec mai departe, dar felul in care negi tot ce-a fost intre noi, ca si cum nu ar fi existat niciodata nimic, ma doare mai tare decat toate pedepsele tale. Mi-e greu sa accept ca ma alungi din prezentul tau, dar mi se pare chiar nemilos si absurd sa stiu ca ma scoti si din amintirile tale, ca te incapatanezi sa sustii ca nu a existat niciodata nimic, ca a fost o minciuna de la un capat la altul.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s