Elizabeth Gilbert – Si am spus da – o poveste de iubire



Un peste si o pasare se pot indragosti, dar unde sa locuiasca? (proverb)

…habar nu aveam ce anume este o casnicie. Facusem deja aceasta greseala inainte – intrand intr-o casnicie fara sa inteleg absolut nimic despre aceasta institutie. De fapt, ma aruncasem in prima mea casnicie, la varsta complet insuficienta de douazeci si cinci de ani, cam la fel cum se arunca un labrador intr-o piscina – exact cu la fel de multa pregatire si prevedere. Cand aveam doua zeci si cinci de ani eram atat de iresponsabila, incat probabil ca n-ar fi trebuit sa mi se dea voie sa-mi aleg singura nici macar pasta de dinti, necum propriul viitor, asa ca aceasta nepasare, dupa cum va puteti imagina, m-a costat scump. I-am cules consecintele cu varf si indesat sase ani mai tarziu, in decorul sumbru al salii de judecata in care am divortat.

Fusesem si eu candva o mireasa aiurita, semanand foarte mult cu Isabel, personajul lui Adlington (Moartea unui erou), despre care se scria: “Ceea ce nu stia ea includea aproape intreaga sfera de cunostinte a omenirii. Problema era sa descoperi ce anume stia.”

Poate ca era intelept sa fac un mic efort pentru a descoperi misterul a ceea ce este de fapt, in numele lui Dumnezeu si in intreaga istorie a umanitatii, aceasta institutie a casatoriei: stupefianta, vexata si contradictorie, dar care rezista cu incapatanare.

Am sperat ca tot acest studiu ar putea sa-mi atenueze cumva aversiunea adanca fata de casatorie. Nu stiam cum anume avea sa se intample asta, dar experienta mea din trecut ma invatase ceva: cu cat aflam mai multe despre un lucru, cu atat ma temeam mai putin de el….Ceea ce voiam cu adevarat, mai presus de orice, era sa accept cumva din toata inima casatoria cu el atunci cand va sosi ziua cea mare, si nu doar sa inghit pilula cea rea pe care mi-o rezervase soarta. Numiti-ma demodata, dar ma gandeam ca ar fi dragut sa fiu fericita in ziua nuntii mele. Fericita si constienta, vreau sa zic.

Un barbat poate fi fericit alaturi de orice femeie atata timp cat nu o iubeste.(Oscar Wilde)

Cine seamana asteptare, culege dezamagire.

…problema este ca nu putem alege simultan tot. Asa ca traim paralizate de indecizie, terorizate ca fiecare alegere ar putea fi una proasta. La fel de nelinistitoare este si situatia in care reusesti sa faci o alegere, iar dupa aceea te simti de parca, luand o unica decizie concreta, ai fi asasinat vreo alta fateta a fiintei tale.

Filozoful Odo Mrquard a remarcat ca in limba germana, exista o coelatie intre cuvantul zwei, “doi”, si cuvantul zweifel, “indoiala” – sugerand ca doua lucruri din orice categorie genereaza automat posibilitatea incertitudinii in vietile noastre. Intr-o lume cu o asemenea abunenta de posibilitati , multi dintre noi ajung sa fie vlaguiti de indecizie. Sau deraiem de nenumarate ori de pe drumul vietilor noastre, dand inapoi pentru a incerca usile pe care le-am neglijat in prima runda, disperati ca de aceasta data sa alegem corect.

Toate aceste alegeri si toate aceste dorinte neimplinite pot ajunge sa bantuie intr-un mod ciudat vietile noastre moderne – de parca fantomele tuturor celorlalte posibilitati pentru care nu am optat ar ramane pentru totdeauna intr-o lume a umbrelor aflata in jurul nostru, intrebandu-ne in prmanenta: “Esti sigur ca asta ti-ai dorit cu adevarat?”

Mi s-a permis sa astept mult mai multe de la experienta dragostei si a vietii decat li s-a permis majoritati femeilor din istorie sa pretinda. Cand vine vorba de intimitate, vreau o multime de lucruri de la barbatul meu, si le vreau pe toate simultan.

Daca nu e un mecanism care produce beatitudine maxima, ce ar trebui sa fie atunci casatoria?

Poate ca pana la urma dragostea si casatoria nu merg impreuna precum calul si sareta. Poate ca dragostea si divortul merg impreuna precum..sareta si calul.

Tocmai pentru ca inima omeneasca este atat de misterioasa (“o tesatura de paradoxuri”, cum superb o caracteriza omul de stiinta victorian Sir Henry Finck), dragostea preface toate planurile si toate intentiile noastre intr-un urias joc de noroc.

Un vechi proverb polonez avertizeaza: “Inainte sa pornesti la razboi, spune o rugaciune. Inainte sa pornesti pe mare, spune doua rugaciuni. Inainte sa te casatoresti, spune trei.” Eu una am de gand sa ma rog tot anul.

Buda spunea ca toata suferinta omeneasca isi are origine in dorintă. Oricine care si-a dorit vreodata ceva si nu a obtinut lucrul acela (sau si mai rau, l-a obtinut si apoi l-a pierdut) cunoaste foarte bine suferinta despre care vorbea Buda. Sa doresti o alta persoana este, probabil, cea mai riscanta dintre toate nazuintele. De cum iti doresti pe cineva, e ca si cum ai lua un ac chirurgical si ti-ai sutura fericirea pe pielea acelei persoane, astfel incat orice soi de separare iti va crea de-acum inainte rani sfasiate.

Eram doi oameni relativ draguti, insa care purtau ranile unor dezamagiri personale uriase, desi absolut obisnuite; cautam ceva ce putea pur si simplu sa existe in celalalt – o anume tandrete, o anume atentie, o anume dorinta impartasita de a avea si de a oferi incredere.

In cadrul cercetarii ei, Glass a descoperit insa ca, daca sapi mai adanc in infidelitatile oamenilor, poti vedea aproape de fiecare data daca aventura a inceput cu mult inainte de primul sarut furat. Cele mai multe aventuri incep, scrie Glass, cand sotul sau sotia isi face un prieten nou si cand se naste o intimitate aparent inofensiva. Nu simti pericolul atunci, fiindca ce rau poate fi intr-o prietenie? De ce sa nu avem prieteni de sex opus- sau de acelasi sex, pana la urma- chiar daca suntem casatoriti?
Raspunsul, explica dr. Glass, este ca nu poate fi nimic rau in faptul ca o persoana casatorita incepe o prietenie in afara casniciei- atata timp cat “zidurile si ferestrele” raman la locurile lor. Conform teoriei lui Glass, toate casniciile sanatoase sunt alcatuite din ziduri si ferestre. Ferestrele sunt aspectele din relatie deschise catre lume- altfel spus , golurile necesare prin care interactionezi cu familia si cu prietenii; zidurile sunt barierele de incredere in spatele carora pazesti cele mai intime secrete ale casniciei tale.
Insa ceea ce se intampla adesea in cursul acestor asa-zise prietenii inofensive este ca incepi sa impartasesti noului prieten intimitati care ar trebui sa ramana ascunse in interiorul casniciei. Dezvalui secrete despre tine – cele mai adanci dorinte si frustrari ale tale- si te simti bine expunandu-te astfel. Croiesti o ditamai fereastra intr-un loc in care ar trebui sa fie doar zid solid si rezistent si, nu dupa mult timp, te pomenesti ca-ti reversi cele mai intime secrete in urechea acelei persoane noi. Pentru ca nu vrei ca perechea ta sa fie geloasa, pastrezi ascunse detaliile noii prietenii. Procedand astfel, tocmai ai construit un zid intre tine si perechea ta, intr-un loc prin care ar trebui ca lumina si aerul sa circule liber. Astfel ca intreaga arhitectura a intimitatii tale maritale a suferit o modificare. Toate vechile ziduri sunt acum ditamai ferestre cu vedere panoramica; toate vechile ferestre sunt batute in scanduri, ca in casele abandonate. Ai intocmit planul perfect pentru infidelitate fara macar sa-ti dai seama ce faci.
Asa ca in momentul in care noul tau prieten iti intra intr-o buna zi in birou cu lacrimi in ochi din cauza vreunei vesti proaste, cand va incolaciti bratele unul in jurul celuilalt (doar pentru ca vreti sa oferiti un strop de alinare!) si apoi cand buzele vi se ating si realizezi cu un fior ametitor ca iubesti acea persoana- ca ai iubit-o dintotdeauna- e prea tarziu. Pentru ca fitilul a fost aprins

… odata spulberata increderea, refacerea ei din cioburi este un proces anevoios si chinuitor, daca nu chiar imposibil.

Intelepciunea comuna ma invatase mereu ca partenerii trebuie sa se certe pentru a-si aerisi astfel nemultumirile.

Oamenii se indragostesc mereu de trasaturile cele mai frumoase ale personalitatii celuilalt. Oricine poate iubi cele mai minunate parti ale cuiva. Dar nu asta-i trucul. Trucul cu adevarat inteligent este: poti sa-i accepti minusurile? Fiindca lucrurile bune o sa fie mereu acolo si o sa fie mereu frumoase si lucitoare, dar gunoaiele de dedesubt te pot ruina.

 In final, mi se pare ca iertarea ar fi singurul antidot realist care ni se ofera in dragoste pentru a combate inevitabilele dezamagiri ale intimitatii.

Am crescut vazand o mama care, cu fiecare noua zi, devenea orice ar fi cerut de la ea acea zi noua. Ii cresteau branhii cand avea nevoie de branhii, ii cresteau aripi cand branhiile deveneau inutile, era in stare sa atinga viteze de temut cand era nevoie de viteza si dovedea o rabdare eroica in alte circumstante, mai subtile. Tata nu avea nimic din elasticitatea aceasta. Era mereu acelasi. Era tata.

O casnicie lunga, ne face sa preluam si sa ne schimbam povestile intre noi. In parte, in felul acesta devenim anexa celuilalt, aracul pe care poate sa creasca biografia celuilalt. Povestea personala a lui devine parte din amintirile mele; viata mea se tese in fibra vietii lui.

Aceasta e intimitatea: comertul cu povesti pe intuneric.

Un divort poate fi considerat ghinion, insa doua incep sa miroasa a indolenta. (Oscar Wilde)

Cu timpul, orice cuplu din lume are potentialul de a deveni o natiune mica si izolata, formata din doar doi oameni – care sa-si creeze propria cultura, propriul limbaj si propriul cod moral la care sa nu poata lua parte nimeni altcineva.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s