Ileana Vulpescu – Arta Conversatiei

               

Trecutul e o incapere din prezent in care intram mai rar. N-avem decat sa deschidem o usa, atat, si suntem in trecut, iar usa asta se deschide singura foarte des.
 Cu oamenii cu care trebuie sa ma supraveghez cand vorbesc, mai bine nu mai vorbesc. Ne salutam si ne dam  informatii meteorologice.
 Eu pot sa numar pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc cum as vorbi cu mine. Iar cu lume-n general ce rost are sa stai de vorba daca nu spui ce gandesti?
 Nu e nimeni pe lume de care sa nu-ti poata fi mila. Fiecare-si stie sufletul lui. Si nu e fericire-n niciunul.
 De cate ori auzea de-o femeie care si-a lasat barbatul pentru altul, mama-ntreba: “S-a dus dupa ala, sau a fugit de asta? ” De cand m-am despartit de tine consider barbatii posibili in viata mea ca pe-o vacanta. O excursie, o vacanta pot fi frumoase, de neuitat, dar nu sunt un stalp pe care sa-ti sprijini existenta.
 In viata putine lucruri se pot lua de la zero, fiindca noi pe noi nu ne mai putem lua de la zero. Luam lucrurile si pe noi asa cum sunt  si asa cum suntem.
 Pe musafir du-l pana-n drum ca sa fi sigur ca nu se mai intoarce.
 Incepeam sa ma-mpac cu gandul ca-ntre oameni nu e numai iubire.
 Toata lumea a ras, afara de mine. Nu ma tinusem sa nu rad! Rad foarte rar. Rad greu. Nu sunt un temperament depresiv si nici posaca nu sunt. Dar foarte rar imi vine sa rad. Am plans mult in viata, numai pe ascuns. Nu sunt o fiinta ascunsa, dar nici expansiva. Nu sunt mizantroapa, dar nici nu iubesc oamenii cu frenezie, si sufletul nu mi-l pun pe masa-n fata nimanui. Sunt convinsa de necesitatea comunicarii-ntre oameni ca de-o etica obligatorie, respect oamenii si mi-e mila de ei si nu preget sa-i ajut, ii respect, ii ajut, dar nu ma pot impiedica sa nu ii judec. Sunt generoasa. E-n firea mea si-am invatat generozitatea de la mama. “In lumea asta ai sa gasesti totdeanuna pe altul mai sarac si mai necajit decat tine. Sa-i dai totdeauna: sa nu spui “si eu sunt sarac, si eu sunt necajit”. Dau din ce am si din ce stiu.
 Doua ganduri sa nu te paraseasca niciodata: acela de a-ti imbogati mintea si sufletul si gandul ca suntem trecatori in lume.
 As vrea sa se termine totul aici, sa nu mai fie si-o Lume de Apoi. Daca totusi este o Lume de Apoi, si eu cred ca este, ma mangai cu gandul ca am sa ma mai intalnesc cu cei care mi-au fost dragi.
 Cand vine cate o zi mare, cand vrand-nevrand, iti faci bilantul, vezi cat de multi oameni au plecat din viata ta. Unii s-au dus, s-au mutat de la noi, pe altii i-am dat noi afara din viata noastra. La cei dintai, te gandesti cu parere de rau dar si cu-mpacare, ca-n fata inexorabilului; la ceilalti cu amaraciune ca n-au stiut sa-si pastreze locul in inima cui ii primise.
 Nu uit nimic si pe nimeni. Iar cine a insemnat ceva in viata mea , un ceas macar..nu mai are nicio sansa sa-l uit.
 Parca sunt o pasare care presimte ploaia. Extraordinat cum ma incarc eu cu eletricitatea celor din jurul meu.
 Timpul fericirii, timp fara durata.
 Se vede ca nu suntem oameni de lume, ca nu stim sa umplem o tacere.
 E foarte curios cata mila inspira defectele fizice si cat dispret cele psihice. Toata lumea zice “saracu’ de el – e schiop, e chior” si nimeni nu zice “saracu’ de el – e zgarcit, e ipocrit, e turnator, e intrigant”, cand astea sunt infirmitati de pe urma carora suferi la fel de mult ca si de pe urma infirmitatilor fizice. Un defect fizic iti dezechilibreaza corpul si dezechilibrul asta se rasfrange asupra sufletului..Gandeste-te ca defectele psihice zac numai in suflet. Iti dai seama ce infern trebuie sa fie intr-un suflet schiop sau chior..Toate defectele psihice au la origine un complex de inferioritate.
 Daca vrei cat de cat sa fi drept cu altul, pune-te in locul lui.
 Vine o vreme cand mintea proprie iti este educator suficient.
 Hazardul are un rol incontestabil in viata omului. N-avem posibilitatea sa ne combinam cu toti oamenii din lume: ca-n matematica “elementul m luat de n ori”. De unde sa stim unde se afla omul cel mai potrivit noua? Atunci luam ce ne scoate-ntamplarea-n cale. Daca nepotrivirile nu sunt strigatoare la cer, ne-mperechem barbati cu femei, fara sa asteptam sa apara “el”, “unicul”.
 Te-nsori cu o fata care nu e “unica” sau asa cum te gandeai c-ar fi sau chiar a fost “unica”. Si trec anii si te obisnuiesti atat de mult cu prezenta femeii de langa tine, incat uiti ca ai visat pe altcineva, la altcineva.
 Dezacordul cel mai grav nu este  cel ideal si real, dintre “ unicul” visat si ce-ti ofera realitatea, ci dintre real si imaginea pe care ti-ai facut-o despre acest real. Cunosti un om si-ti dai seama de la prima vedere ca n-are nimic de-a face cu visul tau. Dar iti faci o imagine despre acel om – o imagine care de cele mai multe ori il infrumuseteaza, il “flateaza”, fiindca in sufletul fiecaruia dintre noi ramane toata viata o aspiratie spre bine, spre frumos, si speranta, chiar nemarturisita, in fericire –  iar omul pacatuieste si fata de aceasta imagine.
 O fapta rea se-ndreapta printr-o fapta buna, o vorba rea nu se indreapta prin nimic.
 Eu nu trecusem pe langa moarte; aflasem insa ce-nseamna sa vrei sa mori. Din ziua aceea, nu m-am mai uitat niciodata la lume cu ochii cu care ma uitasem pana atunci. Se stinsese ceva-n mine si-n schimb se trezise banuiala unor dureri, a unor amaraciuni, a unor umilinte, si mai ales a unor uratenii la care nu ma dusese pana-atuncea gandul.
 Durata afectiva e alta decat durata reala. O clipa, de multe ori tine in sufletul omului mai mult decat intamplari din ani si ani puse cap la cap.
 Prezentul pentru mine e mereu insotit, dublat, bruiat de imagini din trecut.
 In viata repetabila e doar durerea, numai ea are “editii” mereu adaugite si imbunatatite.
 Majoritatea oamenilor concepe fericirea ca pe-un element exterior lor. Ei asteapta fericirea ca pe-un dar din partea cuiva. O greseala fundamentala. Fericirea, multa-putina cata este, e-n noi si nu ne-o poate da cineva. Cineva nu poate decat sa ne-o ia.
Totdeauna vorbim la trecut de oamenii care nu mai fac parte din viata noastra, chiar daca ei traiesc.
As fi vrut sa ramai daca n-ai fi avut niciodata gandul sa pleci. Cum as putea sa-mi iau raspunderea de a te face sa alegi ceva numai pentru ca acel ceva este ceea ce-am ales eu? Nimeni nu are dreptul sa aleaga pentru altul, oricat l-ar iubi.
 Prima conditie pentru a nu fi nefericit este sa n-ai timp sa te gandesti la nefericire.
 Nu stii sa dai la o parte “ce-a fost” si “ce-o sa fie” si “cum ar trebui” si sa te darui numai lui “ce este”.
 Cand un barbat iti prefera o alta femeie, te sterge, evident, de pe “caietul lui de bal” din punct de vedere al feminitatii.
 Un barbat nu inseala o femeie cu o alta femeie pentru ca cea de-a doua ar fi mai tanara, mai frumoasa, ori mai desteapta, ci pentru ca e “alta”.
 Stau de multe ori si ma gandesc daca am fost vreodata fericita. Dca stau si ma gandesc atat si nu-mi aduc aminte dintr-un foc, inseamna ca n-am fost.
 Prin modestie inteleg calitatea sufleteasca a omului ajuns atat de sus incat considera de la acea inaltime pe toata lumea egala.
 Nu pot iubi oameni in sufletul carora nu incape principiul egalitatii. Nu pot iubi oameni care cred ca totul li se cuvine doar lor. Nu pot iubi oameni carora le place sa umileasca.
 Invata sa cunosti oamenii printre oameni, invata sa meditezi asupra lor in singuratate.
 Am invatat ca sunt oameni pe care nu ii poti cantari pe un cantar obisnuit si ca sunt ierarhii sufletesti atat de inalte spre care-aproape ca n-ai curaj sa-ti ridici ochii.
 Toamna, acest anotimp prevestitor de sfarsit, insotitor potrivit pentru incheierea unei iubiri inca vii.
 Unii dintre “fosti” au plecat din viata mea fiindca au plecat cu totul din viata. Ma gandesc la ei cu drag si cu nostalgie. Mi se pare si mai trist sa ma gandesc la cealalta categorie de “fosti”; la cei pe care i-am dat afara din inima, descoperind ca nu meritau locul pe care-l ocupasera.
 Cand smulgi o radacina, nu se poate sa nu scoti si pamant cu ea. Odata cu cei pe care ii alungi din inima ta, care inca palpita de durere, azvarli si bucati vii din tine.
 Doamne, de ce intre viata si moarte ne faci sa trecem prin starea de cadavru, de ce nu ne faci sa disparem deodata ca un fum? (Geo Bogza)
 Oricata pasiune ar exista intre un barbat si o femeie, judecata isi situeaza la un moment dat partenerul numai pe verticala. Acest moment nu poate fi evitat. Nu-ti poti inchipui cum se sterg din tine senzatiile… E de necrezut cum uita trupul. Ceea ce-ti ramane dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gandirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotica este cel mai perisabil element al unei legaturi. Ai sa vezi intr-o zi, ca numai spiritualitatea ramane intr-o iubire. Ne amintim, dupa ani si ani, gandurile despre cineva iubit, cu tot mecanismul care le-a declansat in timp ce ne este imposibil sa retinem o senzatie, una singura, sau vibratia ei. Ai sa vezi…
 Cu cat sufletul tau intra mai profund in hatisurile de clar- obscur ale unui suflet, cu atat actul fizic al iubirii devine mai greu de infaptuit. Nu ti-l mai poti inchipui. Desi ti-l doresti, nu ti-l mai poti inchipui.
 Cand ai sa ma vezi coafata, machiata, manichiurata, imbracata ca de dus la vedere sau de pus in racla, sa stii ca sunt cu moralul la pamant.
 Ne casatorim adesea de dragul unui pat, uitand ca, oricat de “sublim” ar fi patul, stam prea putin in el.
 Ce stie despre dragoste cineva care nu s-a iubit cu niciunul dintre oamenii pe care i-a iubit acut, major? Ce stie despre un aliment cel care nu a mancat decat surogatul acelui aliment.
 Ce n-as da uneori sa pot tranti totul de pamant si sa-l fac tandari, si sa nu ramana din viata mea nimici si nimeni. Uite in clipa asta, nu mai iubesc si n-am iubit pe nimeni.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s