Luni de fiere – Pascal Bruckner

Ma leg mai ales de fiintele care n-au nevoie de mine si pe care deodata le inlantui prin cea mai puternica legatura. Sunt gata sa dau totul cui nu cere nimic, dar nu vreau sa cedez nimic cui asteapta totul de la celalalt.

Despartirea este o anticipare a rupturii pentru ca ne obisnuieste cu ideea ca putem trai fara celalalt.

Perspectiva ma ingrozea: blestemam cuplul care, cu mult inainte de a-ti da o siguranta, infasoara viata in jurul unei singure fiinte, si te face dependent de cele mai mici capricii ale acesteia. A iubi inseamna sa-i dau celuilalt, cu propriul meu consimtamant, o putere infinita asupra mea.
Ma straduiam sa il uit: dar eram si mai nelinistita. De fiinta care ne este cea mai draga ne temem cel mai mult. Iar gelozia este doar o forma a imaginatiei terorizate care transforma in certitudine cea mai  mica banuiala. Toate aceste rani ma invatau ce este sentimentul, stiinta de care m-as fi lipsit foarte bine.
Dragostea inseamna evident doua solitudini care se imperecheaza ca sa creeze o neintelegere. Exista insa neintelegere mai seducatoare? Iar adevarata intelepciune nu rezida oare intr-o capacitate neincetata de a te indragosti din nou? Inceputul unei legaturi isi imprima stilul asupra a tot ceea ce va urma: clipa magica aupra careia vorbele amantilor vor reveni neostoit pentru a povesti pana la tocire dulceata primelor zile.De fapt, primul contact se afla de partea sperantei, el repune pe linia de plutire visul nebunesc al unei iubiri autentice, definitive. Iata de ce exista intalniri prea frumoase care ucid sentimentul, intalniri banale care emit o judecata prematura asupra josniciei relatiilor, altele in sfarsit purtatoare de exigente carora amantii nu li se pot sustrage fara sa decada.

A iubi inseamna a aduce fara incetare dictionarul la zi in numele unei aceleiasi libertati de a fi impreuna pentru a fi prosti cu toata nevinovatia.


..ce vrei, asa sunt eu , de indata ce imbratisez, prevad si clipa in care o sa zgarii.


Orice forma de iubire, oricat de armonioasa ar fi ea, adaposteste o drama sau o farsa latenta. Iar omul cel mai cinstit oricand ramane destula stofa ca sa devina un ticalos.



Prea mult trecut, nu destul prezent, niciun viitor…


Ne strangeam unul de altul si frematam incet intr-o calda liniste, abia gandind, infiorandu-ne uneori cu un sarut, leganandu-ne intr-o dilatare luminoasa a fiintei noastre.Fiecare membru era un halo de caldura specifica, umarul, soldurile, bratele aveau propria lor temperatura care se comunica pielii. Aceste imbratisari introduceau in zbenguielile noastre pauze de tacere, un calm de ape statatoare in care ne regaseam fortele. Apoi emotia temperandu-se, sangele regasindu-si fluxul, amorteam, lasandu-ne rasuflarile sa dialogheze in ritmul potolit al respiratiei.


In timp ce toate iubirile tind spre echilibru tot atat de iremediabil precum un amestec de apa calda si de apa rece da o apa calduta, noi ne pusesem in iubire o forta antagonista, un principiu al complicarii care drena energiile imprastiate si le revarsa in circuitul pasional. Vroiam sa ne protejam povestea de mizeria de a fi inteligibila si simpla; prin toate mijloacele nu incetam sa ne dam dovezile unei pasiuni reciproce si crescande. Ascensiunea noastra spre cele mai elaborate trepte ale bucuriei senzuale nu traducea ea oare faimosul adagiu: un pic mai mult decat ieri, un pic mai putin decat maine?


..nu le ranesti bine decat pe fiintele dragi, nu exista nicio placere in a supara necunoscuti. Si pe urma, tot ceea ce numim civilizatie se sprijina pe aprofundarea cruzimii. Ferocitatea prospera azi in cuvinte, se spiritualizeaza din cauza discreditului aruncat asupra violentei fizice. Generatia noastra, care gaseste un orgoliu in faptul ca a eliminat salbaticia, a constrans-o sa se intoarca mascata. Nu-ti mai dozezi forta cu pumnii sau cu muschii, o ascuti cu mintea sau cu limba. Societatea noastra a castigat astfel in rafinament, dar n-a stabilit inca pedepse pentru repararea imenselor daune comise de persiflaj si de calomnie.

Fericirea are o poveste care nu este povestea obisnuita, ea este confuzia memoriei cu uitarea: amintiri ale unor episoade atat de dense incat sunt sterse de insasi perfectiunea lor, incremenite intr-o estompare vesnica.
Iti cer sa ma iubesti mai putin; pasiunea ta ma incurca. Nu stii ca dragostea nebuna este un mit opresiv creat de barbati ca sa le aserveasca pe femei?


N-o mai doream. Trebuia doar sa intindem bratele ca sa ne cuprinem intr-o stransoare pasionala, dar bratele ni se pareau moi, satule parca de dragoste. Orice obstacol fiind indepartat, dorinta devea fada. Caci dorinta este fiica sireteniei: ea vrea caile incalcite ale oblicului, linia dreapta o plictiseste.


Pretul farmecului se spargea ca un balon, dezvaluind slabul schelet al unui truc. Si pe urma frumusetea ei taciturna nu mai trezea nimic in mine: infatisarile, suspinele, imbufnelile ei, tot ceea ce ma tinuse cu sufletul la gura acum ma exaspera.
Exista o epoca a vietii in care orice legatura devine previzibila, inclusiv degradarea ei: experienta ne interzice regasirea unui sentiment nou, ucide in noi prospetimea ignorantei prea fericite.
Orice ii ierti unei fiinte…vulgaritatea, prostia, orice, inafara de a te plictisi cu ea.

Recunosteam foarte bine in ea simtomele cuplului: cu cat traiesti mai putin, cu atat ai mai putin chef sa traiesti.


Stiam ca deviza mic-burghezilor: “paharul meu e mic, dar beau din paharul meu” este chiar cea a amantilor care raman impreuna doar fiindca nu gasesc ceva mai bun.

Afectiunea pe care ti-o poarta o fiinta te lasa perplex de doua ori: mai intai te miri ca nu toti te iubesc cu aceeasi ardoare, apoi ajungi s-o banuiesti pe femeia care te adora ca are vreo slabiciune. Daca ma iubeste inseamna ca e pierduta; cine ar putea sa-l aprecieze pe un individ atat de lipsit de calitati ca mine daca nu cineva si mai ratacit, multumit ca se agata de epava care sunt eu.
Exista oare mai mare sfasiere decat aceea de a simti focul pasiunii retragandu-se din tine asa cum marea se retrage de pe plaja in timpul refluxului?

Si pe urma, ce-i mai bun decat sa ranesti un suflet care sangereaza deja?

Lucru curios: fiintele nenorocite atrag nenorocirea.


– Ce-i spune locomotiva cu aburi locomotivei eletrice?
– Cum te-ai lasat de fumat?

Anumite rani sunt semnul unei slabiciuni sufletesti mult mai grave.

Visasem un inger pe pamant, un inger de care sa ma fi indragostit nebuneste si in care as fi putut sa am o incredere fara margini. Pe vremea intalnirii noastre, mi se parea ca intreaga mea viata nu va fi de-ajuns ca sa te epuizez. Iar acum ma uit la tine, mizerabil, diminuat: probail ca am fost nebuna ca sa-ti consacru viata, inteligenta si munca. Te credeam la fel ca mine, eram gata sa-mi sudez viata de a ta fara alta conditie decat loialitatea mea, dar m-ai strivit, m-ai acoperit cu scuipatul tau intr-atata incat mi-am pierdut numele si identitatea.


E atroce ce-am putut suferi atunci, eram bolnava, aveam sa mor de suparare, te iubeam de nu mai aveam niciun gand, nicio rasuflare, nicio bataie a inimii care sa nu tinda spre tine, de nu mai puteam pronunta niciun cuvant fara sa ma tem ca-ti voi spune numele.


Tu nu m-ai iubit niciodata, pe de-o parte, m-ai redus la viscere, iar pe de alta, la un fetis exotic. Te prefaceai ca respecti in mine femeia, dar nu venerai decat niste orificii. Iti trebuia un prototip perfect pentru a-ti potoli gustul pentru Orient, pentru o fiinta care dimineata sa te trezeasca cu salamalecuri si care in timp ce facea dragoste sa scoata gemete. Dar pe fata care eram ai ratat-o intotdeauna.

Sentimentul este ceva ce se poate pierde ca un ceas, epuiza incet ca un cont in banca si regasi ca o palarie.


– Asculta, ma urasc cum nimeni nu m-a urat vreodata.
– Nu, nu nutri sperante in aceasta privinta, te urasc de-o mie de ori mai mult decat nu vei putea tu sa te detesti vreodata.Antipatia pe care ti-o porti este inca prea prostesc sentimentala ca sa fie sincera.


N-o sa ma induiosezi cu elogiile tale cu apa cu sapun, prea am inca in minte injuriile cu care m-ai adapat acum un an, ca sa ma las prinsa in lamentabilele tale linguseli. Nu vreau sa uit nimic din raul pe care mi l-ai facut, vreau sa ma gandesc la fiecare cuvant care m-a otravit, vreau sa traiesc incarcata de aceasta murdarie respingatoare ca sa am un motiv de a te uri in fiecare clipa.


Crede-ma, nu exista iesire geografica. “Renunta la lumea aceasta, renunta la lumea cealalta, renunta la renuntare”, spunea un mistic musulman.


..sunt victorii care duc la un impas, tot asa cum sunt infrangeri care deschid cai noi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s